SIMONA HALEP, victorie superbă împotriva BARBOREI STRYCOVA la Toronto. Următoarea adversară este Caroline Garcia

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-0, pe jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 26 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale Rogers Cup.
Iulian Tudor
10 aug. 2017, 20:03
SIMONA HALEP, victorie superbă împotriva BARBOREI STRYCOVA la Toronto. Următoarea adversară este Caroline Garcia

UPDATE, prima reacţie a Simonei Halep:Ieri am făcut un meci bun, ţinând cont că a fost primul din acest turneu. Meciul de ieri mi-a adus multă încredere, iar azi am vrut doar să fiu puţin mai agresivă, să domin meciul. Am încercat totul şi mi-a ieşit destul de bine. Sunt cu adevărat fericită că pot juca din nou în sferturi aici„, a declarat Halep, pe teren, la finalul întâlnirii cu Strycova.

Românca a controlat autoritar partida şi a profitat de fiecare şansă de care a beneficiat pentru a câştiga pe serviciul adversarei sale.  

Mă simt puternică la retur. Este probabil cel mai important lucru în jocul meu. De asemenea, am servit bine azi, cred că totul a mers în direcţia corectă în jocul meu„, a explicat Simona.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Rogers Cup, după 6-1, 6-0, cu Barbora Strycova. După un meci complicat în optimi, cu Magdalena Rybarikova, Simona Halep a obţinut un succes mult mai uşor de această dată. Românca a primit multe „cadouri” din partea adversarei, astfel că nu a trebuit să se întrebuinţeze în mod desoebit. Jucătoarea din Constanţa a avut contribuţia ei la evoluţia slabă a sportivei din Cehia, printr-un un joc sigur, solid, agresiv, cu serviciu de calitate, chiar şi al doilea.

Strycova a reuşit în primul set un ghem, la 1-0 pentru Halep. Apoi nu i-a mai ieşit nimic şi setul I s-a terminat cu 6-1, în aproape o jumătate de oră, iar cel de-al doilea cu 6-0, după 59 de minute de la start. Jucătoarea română a avut nevoie de patru mingi de meci pentru a înregistra a patra victorie, cea mai clară, în faţa Barborei Strycova, din cinci partide, toate terminate în două seturi.

În faza următoare, Halep va evolua cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 21 WTA. Halep a mai jucat cu Garcia un meci, în 2016, la Sydney, în optimi, pe care l-a câştigat cu 6-4, 2-6, 6-1.

Calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Toronto este recompensată cu 58.185 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

Halep este deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, competiţie de categorie Premier 5, după ce a câştigat anul trecut finala de la Montreal. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.

 

UPDATE 22:59, Halep – Strycova 6-1, 6-0. SET şi MECI, Simona! Românca a concretizat a patra minge de meci şi s-a calificat în sferturi la Rogers Cup după mai puţin de o oră de joc 

UPDATE 22.43> Halep – Strycova 6-1, 4-0. 

UPDATE 22:29, Halep – Strycova 6-1. SET, Simona! După mai puţin de jumătate de oră de joc, constănţeanca de 25 de ani îşi trece în cont primul set, pe care l-a controlat autoritar. Deţinătoarea titlului la Rogers Cup a depăşit uşor singurul moment dificil, salvând o minge de break a adversarei, apoi nu i-a mai lăsat nicio şansă cehoaicei

SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO DIGI SPORT. Această partidă este a treia pe arena centrală de la Aviva Centre din Toronto. Ziua va fi deschisă la 18.00, de meciul Karolina Pliskova, locul 1 WTA – Naomi Osaka, locul 50 WTA, apoi se va juca întâlnirea Agnieszka Radwanska, locul 10 WTA – Caroline Wozniacki, locul 6 WTA.

SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO DIGI SPORT. Simona Halep şi Strycova s-au întâlnit de patru ori până în prezent, sportiva română câştigând ultimele trei partide. Anul acesta, ele au jucat o dată, în optimi la Stuttgart, pe zgură, când Halep a câştigat cu 6-2, 6-3.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a învins-o pe Magdalena Rybarikova, cu 6-3, 6-4.

Românca, a doua favorită a competiției și deținătoarea titlului la Rogers Cup (anul trecut, la Montreal), s-a impus după o oră și 38 de minute în fața unei adversare venite din postura de lucky loser.

În primul set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, după care Simona a preluat din nou controlul cu ajutorul serviciului și a reușit un break decisiv, câștigând manșa inaugurală cu 6-3.

Rybarikova a început cu dreptul setul al doilea, fructificându-și serviciul, dar Halep a egalat și apoi a reușit un break pentru 2-1. Românca și-a pierdut imediat serviciul (2-2), dar a revenit la conducere și chiar s-a desprins la 4-2. Rybarikova a recuperat diferența și a egalat, 4-4, dar Halep a făcut un nou break, iar apoi a încheiat setul cu 6-4.

Simona Halep (25 ani) și Rybarikova (28 ani, 33 WTA) sunt acum la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Rybarikova a învins-o pe Simona în 2011 la Hobart, în sferturi, cu 5-7, 7-6 (3), 6-3, și în 2014, la New Haven, în optimi, cu 6-3, 4-6, 6-3. Halep a obținut o singură victorie, în 2013, în optimi, la Moscova, când Rybarikova a abandonat după primul set (6-2).

Halep și-a asigurat un cec de 28.030 dolari și 105 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe cehoaica Barbora Strycova (31 ani, 26 WTA). Simona conduce cu 3-1 în meciurile directe, obținând ultima victorie anul acesta, la Stuttgart, cu 6-2, 6-3, în optimi.

SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO STREAM ONLINE. Simona Halep o va înfrunta pe cehoaica Barbora Strycova (31 ani, 26 WTA) în optimile turnelului de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari. SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO STREAM ONLINE Simona conduce cu 3-1 în meciurile directe, obţinând ultima victorie anul acesta, la Stuttgart, cu 6-2, 6-3, în optimi. SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO STREAM ONLINE

Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Toronto, după ce a învins-o pe Magdalena Rybarikova, cu 6-3, 6-4.

SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO STREAM ONLINE Cum a fost meciul cu Rybarikova 

SIMONA HALEP-BARBORA STRYCOVA LIVE VIDEO STREAM ONLINE Românca, a doua favorită a competiţiei şi deţinătoarea titlului la Rogers Cup (anul trecut, la Montreal), s-a impus după o oră şi 38 de minute în faţa unei adversare venite din postura de lucky loser.

Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii de știință
Capital.ro
Mașinile interzise pe șosele. Ordinul UE pentru cei care alimentează cu motorină. Când devine lege
Playtech.ro
Stațiunea din România, adorată de turiști! E o reală comoară! Vin de la mii de km să o viziteze!
DailyBusiness
Este vestea cea mare! BNR anunță ce se întâmplă cu ratele românilor
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Spynews
”Nu îmi este frică”. A fost sau nu Gabi Bădălău bătut de Bianca Drăgușanu?! Ce spune despre presupusele acte de violență ale vedetei de la o petrecere
Evz.ro
Bogdan Vlădău nu știe cum să-i mai intre în grații Ginei. Vedeta îl ignoră total, cel puțin pe net
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Nuntă cu final tragic! O șoferiță și-a condus mama spre MOARTE, după ce s-a răsturnat într-o râpă.
Capital.ro
Doliu național. S-a stins un titan al muzicii românești: A dus numele țării pe toate continentele lumii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, în vizită oficială la Beijing pentru prima dată de la începutul invaziei ruse
MediaFlux
EUROPA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu RUSIA! AVERTISMENT de la granița ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!