Povestea MIRACULOASĂ a unui copil care a fost mort 40 de minute. Când s-a trezit era complet vindecat, medicii şocaţi

Un copil de numai doi ani a surprins întreaga lume medicală după ce s-a înecat în piscina din curtea casei. Aflat în moarte clinică timp de 40 de minute, copilul şi-a revenit ca prin minune după ce vreme de şase zile, doctorii nu-i mai dădeau nicio şansă de supravieţuire. Disperaţi, părinţii micuţului, s-au rugat, i-au cerut socoteală lui Dumnezeu şi nu au putut să accepte ideea că băiatul lor nu-şi va reveni. După câteva ore au fost martorii unor întâmplări cel puţin stranii iar tatăl copilului a avut şi o premoniţie clară: după şase zile copilul îşi va reveni şi se vor juca împreună în salonul de spital.
Alina Costache
11 aug. 2017, 16:19
Povestea MIRACULOASĂ a unui copil care a fost mort 40 de minute. Când s-a trezit era complet vindecat, medicii şocaţi

Nenorocirea s-a abătut din senin asupra familiei Teodorescu, într-o zi în care nimic nu prevestea ce cumpănă le-a trimis destinul să înfrunte.

„Îi auzeam pe Ruth şi pe David vorbind şi râzând, dar pe el nu l-am mai auzit şi am strigat la ei din baie. Am spus: unde-i Kaleb?  Şi atunci eu au spus: Nu-i aici. Şi când am ajuns în office, care e camera cea mai apropiată de terasă, copilul meu David mi-a spus: Mami… e în bazin ceva… Şi m-am uitat cu groază. Parcă n-aş fi vrut să … cum să zic… aşa… să cred, nici să nu mă gândesc că s-ar putea cumva să fi ajuns la bazin şi să cadă înăuntru. Şi atunci, copilul meu David a spus din nou: Mami, eu văd un papuc. Şi am deschis uşa repede, am ieşit afară, am făcut doi paşi, l-am văzut la fundul bazinului. Momentele acelea au fost cred că cele mai grele momente din viaţa”, povesteşte mama copilului.

La 600 de kilometri distanţă de casă, Ovidiu Teodorescu, tatăl copilului a crezut că moare pe loc când a aflat vestea.

„Am început să strig şi să mă rog şi am zis: Doamne nu poţi să faci aşa ceva! Fac orice! Şi am făcut o afirmaţie care pentru unii ar fi greu să o facă. Am zis: Doamne, sunt aici! Ia-mă pe mine, dar te rog frumos, nu lua acest copilaş. Şi în momentul respectiv am început să vorbesc în alte limbi, limbi pe care nu le cunosc. Şi în momentul respectiv am primit o confirmare, în inima mea şi în cugetul meu şi era din partea lui Dumnezeu. Că acest copilaş va fi OK, va fi în regulă şi-l vom primi înapoi”, povesteste tatal baiatului.

Vezi si: O femeie însărcinată a fost împuşcată de 6 ori şi a murit. Atunci s-a produs un MIRACOL

„Când am ajuns la spital, doctoriiau ieşit din salon şi mi-au spus: Tu eşti mama? Şi-am zis DA. Şi-atunci au zis: copilaşul tău e foarte, foarte, foarte bolnav. Am reuşit să-i readucem pulsul, dar o perioadă de vreo 40 de minute el nu a avut puls, nu a avut oxigen la creier şi mi-a dat de înţeles, în alte cuvinte, nu mi-a spus ca să nu mă rănească aşa de tare atunci, că Kaleb niciodată nu va mai fi normal”, mama lui Kalbe.

„Având în vedere durata cât a stat sub apă, avand in vedere ca aproximativ 40 de minute copilul nu a avut puls, inima nu abătut. Cum numeşti un om care nu respiră, nu-i bate inima şi nu are puls? Nu poţi nimic decât mort – Kaleb a fost mort. Kaleb a fost mort. Avem şi în fişele primite de la spital şi de la doctori”, mai spune tatal.

Timp de trei zile părinţii şi-au vegheat copilul, sperând că Dumnezeu va face o minune şi micuţul îşi va reveni. Legat la aparatele care-l ajutau să respire artificial, cu capul umflat şi cu creierul plin de leziuni, micuţul a luptat pentru viaţa lui şi a dat peste cap toate studiile medicale făcute vreodată.

„În jur de ora 3 dimineaţa m-am trezit şi m-am dus la patul copilului şi în momentul când m-am apropiat de el m-am speriat, dar m-am speriat într-un mod plăcut. Copilul care era umflat şi capul lui era enorm de umflat, în decurs de trei ore, zic eu trei ore pentru că atât am fost de când m-am dus să mă întind şi până când am revenit, capul lui s-a dezumflat complet, faţa a revenit, culoarea a revenit şi absolut totul s-a schimbat la 180 de grade”, spune tatal.

Era într-o duminică. „Asta a fost ziua a treia. L-au luat şi l-au dus jos, i-au făcut razele respective, l-au readus după 30-45 de minute. În momentul respectiv m-am gândit la ce-i mai rău, că suntem oameni. Şi-am fugit repede înăuntru, l-am văzut pe doctor stând la biroul lui în faţa unui computer. Mi-a spus: Mă uit la creierul copilului tău şi încerc să găsesc ceva rău şi nu pot să înţeleg ce s-a întîmplat. Cu câteva zile înainte avea leziuni, erau probleme, dar acum nu pot găsi absolut nimic, nu există niciun fel de leziune, sângerare, hemoragie, nimic. Mă uit la un creier normal. Şi doctorul radia de bucurie. Eu am început să plâng de bucurie şi i-am spus omului că eu cred într-un Dumnezeu de care i-am spus că face minuni şi că Dumnezeu a făcut o minune deosebit şi că-mi va da copilul înapoi aşa cum l-am cerut”.

DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care a spart topurile în România și e apreciat în întreaga lume. Povestea e reală 100%, ai momente când abia respiri de emoție, iar actorii au roluri fenomenale în el
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Anunț oficial: Soluție nelegală. Scrie în Constituție
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Adevarul
Schimbări la ANS, după plecarea lui Lipă. A fost angajat un fost hamal, orfan bătut cu sălbăticie în centrele de plasament
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit un fost jucător de la Steaua
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Moment istoric pentru România. Anunțul a venit din Anmerica
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Pensiile care vor fi livrate abia pe 22 ianuarie 2025. Motivul pentru care banii vor ajunge atât de târziu la pensionari
Cancan.ro
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. CCR a anunțat oficial azi, 10 ianuarie: A fost înregistrată
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Alexandra și Răzvan, îndrăgostiții de 15 ani găsiți morți în cariera de piatră
substantial.ro
Elena Lasconi acuză Guvernul de întârzierea calendarului alegerilor prezidențiale
MediaFlux
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Motanul Bob are statuie la Londra; aflați ce a făcut miaunel ca s-o merite