Alessandra Stoicescu, director executiv la Intact Media Group

Alessandra Stoicescu va ocupa funcţia de director executiv al Intact Media Group, poziţie din care va reprezenta interesele grupului şi va coordona evenimentele şi proiectele speciale într-un mod unitar, pe întreaga platformă Intact.
Romania TV
24 iul. 2012, 15:01
Alessandra Stoicescu, director executiv la Intact Media Group

Ea va continua proiectele sale jurnalistice la Antena 3, supervizând în acelaşi timp şi proiectele Fundaţiei Mereu Aproape şi ale Intact Media Academy din funcţia nou creată de director executiv al Intact Media Group.

Cariera jurnalistei Sandra Stoicescu a început în urmă cu aproape 19 ani, la Antena 1. A fost redactor-prezentator al Observatorului 19 şi a găzduit emisiuni precum „Puterea din umbră”, „7 zile” şi „Q&A” la Antena 3. A primit mai multe premii jurnalistice, iar în 1999 a fost numită de CNN corespondent oficial al televiziunii de ştiri în România.

Alessandra Stoicescu este absolvent al facultăţii de psihologie şi urmează un masterat în Resurse Umane.

Trustul de media Intact este controlat de familia Voiculescu. Din Intact Media Group fac parte, printre altele, televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Antena Internaţional, Euforia TV şi Gsp TV, posturile de radio Radio ZU şi Romantic FM, publicaţiile Jurnalul Naţional şi Gazeta Sporturilor.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Zona de lângă România cu cei mai longevivi oameni de pe pământ. Mulți trec lejer de 100 de ani și trăiesc mai mult decât japonezii sau norvegienii. Secretul lor constă într-un lucru banal
Capital.ro
Toți șoferii vor fi prinși. Se introduce sistemul e-SIGUR în România
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Tot ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor. Principalele modificări care intră în vigoare la 1 septembrie 2024
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Calvarul prin care trece Irina Loghin. Este incredibil!
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Cancan.ro
Prezentatoare TV, trimisă la psihiatrie! S-a ales cu brățară la picior, după ce a terorizat 2 bărbați! A vrut să seducă un medic, la restaurant, de față cu soția și...
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Incendiu masiv de vegetație în județul Argeș: Mai multe case au luat foc, iar un localnic a avut nevoie de intervenția medicilor
Capital.ro
S-a mai stins o stea! A murit marea doamnă a filmului: Una din cele mai bune actrițe ale generației
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Sinuciderile soldaților ruși răniți pe frontul ucrainean
MediaFlux
ERORI în deciziile de recalculare a pensiilor. Simona Bucura-Oprescu anunță CE TREBUIE SĂ FACĂ PENSIONARII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...