UPDATE Festivităţile au început puţin înainte de ora 10.00, cu intonarea imnului naţional.
Apoi preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un scurt discurs, pe care îl redăm integral (publicat de Administraţia Prezidenţială).
„Bună ziua tuturor!
Îmi face o deosebită plăcere și sunt onorat să fiu și în acest an alături de dumneavoastră, pentru a celebra împreună Ziua Marinei Române și Adormirea Maicii Domnului.
Vă mărturisesc că în fiecare an sunt impresionat să văd cât de mulți oameni vin să sărbătorească aici această zi specială.
Este cea mai bună dovadă a prețuirii de care dumneavoastră, cei din Marina Română, vă bucurați pentru devotamentul cu care vă faceți datoria față de țară.
Este o recunoaștere pe care o meritați pe deplin. Vă felicit că reușiți, în fiecare an, să fiți cu adevărat în mijlocul oamenilor. Este o parte extrem de importantă a misiunii dumneavoastră publice.
Văd astăzi mulți copii, care așteaptă nerăbdători exercițiile desfășurate pe mare. Știu din experiența mea de profesor că nimic nu se compară cu satisfacția de a surprinde în privirea celor tineri entuziasmul și curiozitatea care, nu de puține ori, inspiră o viitoare carieră.
În același timp, astfel de momente ne arată cât de puternice sunt simbolurile care ne unesc, care ne dau prilejul de a ne simți parte a unei mari comunități. Ne leagă istoria noastră comună, dar și aspirațiile pentru o Românie mai puternică și mai prosperă. Acesta trebuie să fie spiritul în care să celebrăm în 2018 și Centenarul Marii Uniri, învățând din trecut și acționând ferm pentru un viitor mai bun.
Doamnelor și domnilor,
Ceremonia de astăzi se desfășoară simbolic într-o zonă cu o importanță strategică deosebită din punct de vedere militar, politic, economic, cultural și social – Zona Mării Negre. Avem datoria de a transforma întregul potențial al acestei regiuni în avantaje reale pentru România.
În arealul Mării Negre ne confruntăm cu provocări de securitate din ce în ce mai complexe și mai volatile, precum și cu un grad sporit de impredictibilitate și incertitudine.
Tocmai de aceea, deciziile adoptate de NATO au menirea de a contribui la întărirea măsurilor de apărare colectivă și de descurajare, inclusiv în regiunea Mării Negre, prin participarea statelor riverane.
În actualul context, România își asumă și mai activ profilul de stat puternic și de actor regional relevant. Suntem un pilon de stabilitate și furnizor de securitate în regiune. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre și importanța sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO și al Uniunii Europene.
Doamnelor și domnilor,
Un stat nu poate fi cu adevărat puternic dacă nu are capacitatea de a-și proteja cetățenii și de a le asigura securitatea. Avem nevoie de o armată înzestrată și pregătită să facă față cu succes provocărilor actuale, și aceasta implică eforturi deosebite în ceea ce privește dotarea și modernizarea.
În acest sens, acordul politic cu privire la alocarea pentru următorul deceniu, începând din acest an, a 2% din bugetul național pentru Apărare și aprobarea Planului de înzestrare a Armatei României 2017 – 2026 transmit un semnal puternic de responsabilitate.
Arătăm, astfel, partenerilor noștri, că România este un stat credibil și predictibil, determinat să participe la asigurarea securității colective împreună cu aliații săi. Respectarea pe termen lung a acestui angajament va permite înzestrarea armatei cu tehnică modernă, de ultimă generație.
De asemenea, consolidarea securității și apărării pe dimensiunea maritimă rămâne în centrul preocupărilor noastre. În acest sens, evidențiez planificarea pentru anul 2017, în regiunea Mării Negre, a nu mai puțin de 18 exerciții și activități de pregătire cu un nivel superior de complexitate, desfășurate împreună cu Aliații și cu partenerii.
Dragi marinari militari și civili,
Sărbătoarea de azi vă este dedicată. Ați îmbrățișat una dintre cele mai dificile meserii, care vă poartă departe de țară, familie și prieteni.
Cu toate acestea, dincolo de primejdiile acestei meserii, trăiți bucurii pe care mulți dintre noi nu le vom cunoaște niciodată. Călătoriile dumneavoastră reprezintă o descoperire unică a vieții, sub semnul unei relații aproape sacre cu marea.
Când vă veți regăsi pe oceane, departe de casă și de cei dragi, amintiți-vă că faceți cinste României prin curajul și dăruirea de care dați dovadă. Sacrificiul dumneavoastră este recunoscut și prețuit!
Sunteți întruchiparea profesionalismului, dedicării și responsabilității. Fiți siguri că cetățenii, partenerii și aliații noștri respectă și apreciază modul în care serviți interesele României și apărați valorile naționale.
Vă felicit și vă doresc multă sănătate și putere de muncă, iar Sfânta Fecioară Maria să vă însoțească și să vă ocrotească, oriunde ați fi!
La mulți ani! și Bun cart înainte!”
Preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, participă, marți, împreună cu șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, la activitățile care vor avea loc în fața Comandamentului Flotei din Constanța cu prilejul Zilei Marinei Române.
La începutul spectacolului, pe catargul de pe faleză va fi ridicat cel mai mare drapel de la malul Mării Negre, iar la bordul navelor, militarii vor arbora pavilionul, geacul și Marele Pavoaz.
Momentul va fi urmat de salutul solemn al celor 21 de salve de tun, ce se vor auzi din Portul Tomis. În continuare, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrșu, va prelua cuvântul de deschidere, ce va fi precedat de citirea Ordinului Comun al Ministrului Apărării Naționale, Ministrului Transporturilor și al Ministerului Afacerilor Interne privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2017.
La ora 10,20 va fi oficiat un serviciu religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare. Ceremonia va fi urmată de un spectacol de efecte pirotehnice pe timp de zi.
Salutul de deschidere a exercițiului va fi dat, la ora 10.50, de elicopterul Puma Naval și de cei cinci parașutiști militari lansați de la înălțime, care vor purta drapelele României, NATO și UE.
Momentul de început al spectacolului militar va cuprinde evoluția remorcherelor multifuncționale Voinicul, Vânjosul și Vârtosul pe acorduri de vals, începând cu ora 10,55. Demonstrația va fi urmată de salturile efectuate de scafandri de la Forțe Speciale din două elicoptere Puma Naval și două ambarcațiuni rapide.
Cinci minute mai târziu, șase avioane de vânătoare vor trece pe deasupra dispozitivului de nave și vor executa „atac cu bombe”, arată sursa citată. Printre acestea, pentru prima dată, se vor număra și două avioane Typhoon. Această secvență va fi completată de respingerea atacului cu instalațiile artileristice anti-aeriene de la bordul navelor din larg. În același timp, un elicopter Puma Naval va lansa spre tribuna oficială capcane termice „Flare”.
La ora 11,20, se va derula exercițiul de căutare și atac submarin inamic cu un avion de cercetare P8 Posseidon și un elicopter Puma Naval. Cel din urmă va identifica un submarin și va lansa o geamandură reactivă hidroacustică. Momentul include și lansarea unei torpile împotriva submarinului de la bordul unei corvete, iar explozia va fi marcată de o salbă de bombe reactive.
Spectacolul din fața falezei va continua cu exercițiul de respingere a desantului maritim. Acesta va include zece bărci de asalt ale infanteriei marine, ce se vor deplasa dinspre larg spre faleză și vor executa atacul, aeronave F16 și elicoptere Puma Naval, ce vor simula atacul grupării navelor fluviale, dar și un monitor și o vedetă blindată, ce vor respinge atacul aviației inamice și al asaltului cu instalațiile artileristice de la bord.
De asemenea, Navele Gărzii de coastă vor desfășura un exercițiu de combatere a imigrației ilegale pe mare. Vor fi observați oameni în apă și o ambarcațiune suspectă în timpul unei misiuni de supraveghere, după care va fi anunțată Autoritatea Română de Salvare a Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM), care va trimite pentru intervenție o șalupă, iar navele Ministerului Afacerilor Interne vor escorta ambarcațiunea suspectă în port.
În cadrul aceluiași exercițiu demonstrativ, fregata „Regele Ferdinand” se va deplasa de la sud spre nord, iar elicopterul Puma Naval se va apropia și va apunta la pupa fregatei, după care, binomul fregată-elicopter va defila prin fața tribunei.
La ora 12,00, va avea loc salutul cu trei elicoptere Puma Naval, simultan cu defilarea navelor și salutul final. După acest moment, publicul se va bucura de trecerea aviației civile, simultan cu defilarea velierelor.
La ora 12,45, Muzica Militară a Forțelor Navale încheie activitățile.
De la ora 13,00, punctul de atracție va fi mutat în Portul Tomis, unde se vor organiza jocuri marinărești.
La ora 20,00, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert extraordinar pe faleza Cazinoului, iar navele din dispozitiv vor aprinde pavoazul electric.
Seara se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari, de la ora 22,00, pe itinerariul: Vraja Mării — Comandamentul Flotei — Piața Ovidiu — Prefectura Constanța.
Primăria Constanța recomandă constănțenilor și turiștilor care participă la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Marinei Române să utilizeze cu precădere mijloacele de transport în comun, iar în cazul utilizării autovehiculului să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Totodată, primăria anunță că va fi închis sau restricționat accesul autovehiculelor în zona peninsulară în intervalul 14 august, ora 07,00 — 15 august, ora 24,00, astfel: Strada Traian — Poarta 3, Strada Traian — Poarta 1, Strada Termele Romane de la intersecția cu Strada Traian, Bulevardul Tomis de la intersecția cu Strada Traian, Strada Ecaterina Varga de la intersecția cu Strada Negru Vodă, Strada Mircea cel Bătrân de la intersecția cu Strada Negru Vodă, arată comunicatul.
Mii de gălățeni sunt așteptați, marți, pe faleza Dunării din Galați, pentru a asista la concerte, concursuri pentru copii și adulți, o paradă de nave militare și civile, dar și un impresionant foc de artificii, toate consacrate Zilei Marinei.
Potrivit biroului de presă al Primăriei Galați, programul va începe de dimineață, când fostul multiplu campion olimpic Ivan Patzaichin va da startul celei de-a cincea ediții a competiției de vâslit viteză în canotci de 10+1, competiție înscrisă în campania „Descoperă Rowmania — România naturală văzută din barcă”. Potrivit organizatorilor, între orele 09,30 și 14,30, se vor face înscrierea participanților, acomodarea cu ambarcațiunile, o demonstrație de vâslit, o ședință tehnică și concursul propriu-zis. Între orele 14,30 și 15,00 va avea loc festivitatea de premiere.
Începând cu ora 16,45, și până la 18,30, este programat ceremonialul militar și religios de Ziua Marinei și a Sfintei Maria. După defilarea Gărzii de Onoare, ridicarea Drapelului de luptă, sfințirea și lansarea ancorei de flori, în memoria celor căzuți la datorie pe ape, va urma parada navelor militare, care vor prezenta publicului un exercițiu tactic cu vase de luptă și apoi parada navelor civile.
Pe scena amplasată pe faleza superioară a Dunării, de la ora 18,00, se va da startul spectacolelor, cu un moment emoționant: ‘Ave Maria’ — în interpretarea tenorului Răzvan Săraru. Acesta va fi urmat de un program muzical dedicat copiilor — „Corabia Poveștilor’, o serie de coregrafii marinărești și dansuri irlandeze cu trupa „The Sky’, după care, de la ora 19,35, pentru 45 de minute, pe scenă va fi gălățeanca Andreea Antonescu. De la ora 20,35 — Supermix ‘Cien por Cien Latino’, iar de la 21,00 va fi un concert What’s Up. La 21,50, Inna va urca pe scenă, iar la 22,50 este programat focul de artificii, lansat de pe o barjă aflată pe Dunăre, și care va dura zece minute.
Concomitent cu spectacolele de pe scenă, organizatorii au pregătit o serie de concursuri pentru copii și adulți, între orele 17,30 și 18,00. Între orele 18,00 și 19,00 copiii sunt invitați să lanseze la apă bărcuțe din hârtie, în piscinuțe gonflabile, dar sunt așteptați și la ateliere de creație — modelaj baloane și face-painting — cu trei personaje pirați.
Pe durata manifestărilor se vor distribui participanților stegulețe, baloane, tricouri, șepci inscripționate cu logo-ul Galațiului și Ziua Marinei, precum și înghețată.
Mijloacele de transport public în comun vor circula, pe data de 15 august, cu program prelungit până la ora 24,00.
Peste 1.100 de polițiști asigură un climat de liniște și ordine publică în localitățile unde sunt organizate marți evenimente prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române, a informat MAI într-un comunicat.
De asemenea, potrivit sursei citate, Poliția de Frontieră va participa cu nave și cu personal, alături de Forțele Navale ale Ministerului Apărării Naționale, la activitățile festive care se vor desfășura în Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Giurgiu, Călărași și Orșova.
La Constanța, în intervalul orar 10.00 — 13.00, două nave ale Poliției de Frontieră (printre care și nava amiral ‘Ștefan cel Mare’) și una a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța vor participa la Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 17”, desfășurat pe mare, simulând o operațiune de combatere a migrației ilegale pe mare.
La Mangalia, între orele 09.00-12.00, trei nave ale Poliției de Frontieră și una a ISU Constanța vor fi implicate într-un exercițiu de abordaj al unui remorcher aparținând Statul Major al Forțelor Navale.