Situaţia este extrem de tensionată, în Şcheia, judeţul Suceava, între comunitatea de romi din zonă şi forţele de ordine. Totul din cauza numărului mare de furturi înregistrate în ultima perioadă.
Tocmai din acest motiv, prefectul judeţului a dispus măsuri speciale în zonă. Poliţiştii şi jandarmii patrulează în permanenţă pe străzi. În timpul unei astfel de acţiuni, oamenii legii au depistat două persoane de etnie romă care, deşi nu au niciun venit, aveau asupra lor o sumă importantă de bani. Poliţiştii au întocmit imediat un proces verbal cu privire la cele constatate.
La scurt timp, poliţista care i-a legitimat pe cei doi şi-a găsit maşina personală cu cauciucurile tăiate. Şi o autospecială a poliţiei a fost găsită tot cu cauciucurile tăiate.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să îi identifice pe făptaşi.
Citeşte şi Maşina poliţiei, atacată cu pietre de mai mulţi rromi