Preşedintele Ernest Bai Koroma a îndemnat locuitorii suburbiei Regent şi ai altor zone situate la periferia capitalei Freetown să îşi evacueze imediat locuinţele pentru a permite accesul rapid al echipelor de salvare.
Zeci de case au fost acoperite de nămol în urma alunecării de teren produse luni dimineaţă în zona Regent, la periferia oraşului Freetown.
„Căutările continuă, au fost găsite aproape 400 de cadavre; anticipăm că bilanţul va depăşi 500 de morţi”, a declarat Seneh Dumbuya, un reprezentant al serviciilor de intervenţie.