Avocatul Poporului a cerut lămuriri privind ordonanţa referitoare la contractele de muncă part-time

Avocatul Poporului precizează joi că a solicitat încă din data de 4 august atât punctul de vedere al autorităților publice implicate în adoptarea Ordonanței 4/2017 pentru modificarea Codului fiscal, cât și pe cel al organizațiilor patronale și sindicale naționale.
Filip Stan
17 aug. 2017, 09:50
Avocatul Poporului a cerut lămuriri privind ordonanţa referitoare la contractele de muncă part-time

Avocatul Poporului menționează că scopul acestui demers a fost obținerea unei imagini de ansamblu asupra impactului social, economic, de politică fiscală și, în special, a îndeplinirii condițiilor de constituționalitate de către actul normativ în cauză.

„Demersul Avocatului Poporului este urmarea numeroaselor petiții prin care persoane fizice, persoane juridice, uniuni sindicale, patronale și un partid politic au solicitat ridicarea directă a excepției de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 4/2017”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit Avocatului Poporului, actul normativ prevede modificarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv a contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, în cazurile în care câștigul lunar brut realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului.

„În aceste situații, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuțiilor sus-menționate datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ”, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, autoritățile și organizațiile patronale și sindicale cărora le-a fost solicitat punctul de vedere sunt: Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, Secretariatul General al Guvernului, CNSLR — FRĂȚIA, CNS Cartel ALFA, Blocul Național Sindical, Confederația „MERIDIAN”, Confederația Sindicatelor Democratice din România, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Patronatul Național Român, Confederația Patronală din Industria României, Uniunea Națională a Patronatului Român, Confederația Patronală a Industriei, Serviciilor și Comerțului, Confederația „CONCORDIA”, Confederația Patronatul Român, Confederația Națională a Patronatului Român, Uniunea Generală a Industriașilor din România.

Pe 20 iulie, Guvernul a aprobat unele măsuri pentru asigurarea plății de către angajator a contribuției pentru pensii și sănătate la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru toți salariații, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial și pentru cei cu plata în acord. Conform Executivului, excepție fac salariații elevi, studenți, persoane cu dizabilități, pensionari și cei care cumulează venituri de cel puțin nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

DailyBusiness
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Spynews
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
Au divorțat oficial! Despărțirea momentului în lumea vedetelor
Capital.ro
Se prăbușește planul lui Călin Georgescu. Mitică Dragomir l-a dat în sfârșit de gol
Playtech.ro
Cine a fost Sfântul Ioan, de fapt. Meseria pe care o avea cel care a anunțat venirea lui Iisus Hristos
DailyBusiness
Case de 1 Euro în Italia. Cum să-ți cumperi o vilă de vis în Toscana sau pe Coasta Amalfi cu un preț surprinzător
Adevarul
Data la care ar putea fi încheiat un acord de pace, inițiat de SUA, între Moscova și Kiev
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
Fiica Oanei Roman a trăit dezamăgirea supremă de sărbători! Vedeta îl acuză pe fostul soț că nu i-a trimis Isabelei niciun mesaj: ”A plâns foarte tare”
Spynews
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Evz.ro
Vești proaste pentru acești șoferi. Vor plăti foarte scump
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Calendar ortodox pentru ziua de 8 ianuarie 2025: Un mare Sfânt e pomenit la o zi după Sfântul Ioan! Este considerat un mare făcător de minuni
Cancan.ro
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Patriarhul Ortodox al Rusiei binecuvântează icoane pentru militarii de pe frontul din Ucraina
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican