Liviu Pleşoianu a precizat că va trimite propriile sale concluzii comisiei de anchetă pentru ca acestea să fie incluse în raportul finale.
”E necesară modificarea în regim de urgenţă a legislaţiei, astfel încât orice comisie parlamentară de anchetă să aibă cu adevărat putere. În acest sens, se impune o schimbare radicală. Pe viitor, orice persoană plătită de la bugetul de stat care refuză invitaţia la audieri (sau care se prezintă, însă refuză să răspundă la întrebări) ar trebui să-şi piardă imediat funcţia”, consideră Pleşoianu.
El adaugă că o obligaţie similară ar trebui introdusă şi pentru persoanele care nu sunt angajate ale statului, dar care erau bugetare în perioada anchetată.
”Imediat după ce modificăm legislaţia (în regim de urgenţă), voi propune înfiinţarea unei noi comisii de anchetă. Principalul obiectiv al acesteia va fi acela de a ancheta implicarea nelegală şi neconstituţională a instituţiilor de forţă în viaţa politică, socială şi economică din România. Evident, aceasta va presupune şi reluarea anchetei în ceea ce priveşte celebra deja «sufragerie a lui Oprea»! Un alt obiectiv foarte important va fi acela de a ancheta implicarea unor entităţi străine în controlul asupra vieţii politice, economice şi sociale româneşti”, a mai scris Pleşoianu.