TRAGEDIA FEROVIARĂ DIN BRĂNEŞTI: Cum arată femeia care s-a aruncat în faţa trenului cu cei trei copii

Mama care s-a aruncat cu cei trei copii ai ei în faţa trenului a şocat o ţară întreagă. La scurt timp, a fost dată publicităţii şi prima imagine cu Alexandra, femeia de 30 de ani. 
Alina Costache
17 aug. 2017, 16:20
TRAGEDIA FEROVIARĂ DIN BRĂNEŞTI: Cum arată femeia care s-a aruncat în faţa trenului cu cei trei copii

Alexandra Brauştea era căsătorită şi avea trei fetiţe, în vârstă de zece, opt şi trei ani. Tânara de aproximativ 30 de ani nu suporta ideea de a mai avea încă un copil, considerând că are deja prea mulţi.

Suferea de despresie, fiind internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” de două ori. În prezent, ea nu se afla sub tratament medicamentos.

Femeia era însărcinată cu cel de-al patrulea copil, iar în prezent nu lucra nicăieri.

„Nu lucra nicăieri, stă în Ferentari. Acum un minut am auzit. Poate, ferească Dumnezeu, e altcineva (n.r. vinovatul). Este sora mea, o cheamă Alexandra Nedelcu”, a declarat fratele victimei la un post de televiziune.

În urma ei a rămas un bilet de adio, în care spune că „îi pare rău, dar nu mai suporta suferinţa”.

Citeşte şi TRAGEDIA FEROVIARĂ din Brăneşti. Mecanicul, copleşit de lacrimi: A luat copilaşii în braţe şi s-a aruncat în faţa trenului

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Turul II înapoi? Decizia la care nu s-ar fi așteptat Călin Georgescu: Judecat abuziv
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Mihai Leu în stare critică la terapie intensivă. Fostul campion la box si pilotaj adus cu elicopterul la București
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster