Andreea Raicu, primele declaraţii despre naşterea unui copil

Andreea Raicu a avut mulți parteneri, însă niciunul nu s-a dovedit suficient de potrivit pentru vedetă încât să întemeieze o familie cu el. Printre bărbații celebri care au trecut prin viața ei se numără Cristi Chivu, Tudor Chirilă sau Horia Tecău, cu care a avut relații destul de îndelungate. Totuși, nu a reușit să ajungă la etapa mult dorită.
Romania TV
19 aug. 2017, 13:21
Andreea Raicu, primele declaraţii despre naşterea unui copil

Fosta prezentatoare tv a scris pe blogul său câteva dintre motivele sale care ar putea să o determine să aducă pe lume un copil.”Dintotdeauna mi-am dorit un copil. Iubesc copiii și ador să petrec timp cu ei. La un moment dat, pentru că îmi doream atât de mult să devin mamă, am zis că nici măcar nu contează atât de mult conjunctura în care aș vrea să-l fac.

Evident că nu aș fi ales ceva extrem, dar nici departe nu eram. Chiar mă gandeam că, dacă nu găsesc partenerul pe care să-l consider potrivit sa fie tată, pot să-l fac ca mamă singură. Existența însă a hotărât să nu-mi dea un copil până acum sau, cred că cel mai corect spus este, eu am ales să nu fac un copil din diferite motive, pe care subconștientul cu siguranță le ținea ascunse”, a scris aceasta.

Andreea Raicu a mai povestit că o călătorie în India a făcut-o să înțeleagă că ar fi o mare greșeală să faci un copil din disperare sau pentru că în jurul tău toată lumea are copii. Cel mai important este îl faci atunci când știi că îi poți oferi tot ce are nevoie.

„Am înțeles că un copil vine pe lume pentru cu totul și cu totul alte motive. Nu ca să îți umple golurile, nici ca să te facă să fii «în rândul lumii» și nici ca să ai o ocupație. Cred cu tarie că, atunci când vrei să faci un copil, e vital să-ți pui niște întrebări. Eu una am ajuns la concluzia că pe un copil nu îl fac pentru mine, ca să mă împlinească și să-mi dea un rost, ci responsabilitatea mea este să îl aduc într-un loc în care să îi fie bine, să îi asigur toate condițiile în care să crească frumos – nu ma refer aici la cele materiale – și să-l ajut eu pe el, nu el pe mine, să-și facă un rost”, a mai spus Andreea.

„O lume în care cele mai multe lucruri sunt despre suprafață, despre ce se vede la exterior, o lume deconectată de la lucrurile cu adevărat esențiale în viață, o lume în care doar respirând și mâncând te îmbolnăvești, o lume în care, în următorii cinci sau poate zece ani, vom fi toți urmăriți prin intermediul cipurilor care probabil vor fi obligatorii, o lume avidă după bani și putere, o lume în care nu mai există pace. O lume în care totalitarismul și conformismul sunt la putere și autenticitatea e ceva atât de rar întâlnit”, a adăugat aceasta.

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Cum scapi rapid de mirosul de pisică din casă. Aceasta este cea mai ieftină soluție
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani și-a găsit sfârșitul în lacul Colibița. Se afla cu prietenii la scăldat când s-a dezechilibrat și a căzut de pe ponton
Capital.ro
Toți șoferii, la control. Se rețin permisul și talonul auto. Nu se mai acceptă încălcarea acestor reguli
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei, fata maltratată de iubitul polițist: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Primăria Veneției recrută noi gondolieri pentru a păstra tradiția de secole
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...