Atentate în Spania: Autoturismul teroriştilor din Cambrils a fost văzut în Franţa

Autoturismul Audi A3 de culoare neagră, utilizat de jihadiști în atentatul din Cambrils, stațiune balneară situată la 120 km sud-vest de Barcelona (în Spania), a trecut prin Franța.
Filip Stan
21 aug. 2017, 05:36
Atentate în Spania: Autoturismul teroriştilor din Cambrils a fost văzut în Franţa

Vehiculul a fost înregistrat de o cameră radar pentru exces de viteză în regiunea pariziană cu aproximativ o săptămână înainte de atacurile de la Barcelona și Cambrils (14 morți și 126 răniți în total), a relatat duminică publicația franceză Le Parisien.Dar, potrivit unor surse concordante, nicio legătură operațională cu Franța nu a apărut în aceasta etapă a investigațiilor. Ar putea fi vorba despre un simplu tranzit pe un traseu mai lung.

Aceste informații au apărut în cadrul cooperării polițienești și judiciare lansate la nivel european pentru a identifica eventuali complici și a înțelege cum o celulă compusă din 12 persoane a putut să se constituie fără să trezească suspiciuni în Catalonia.

Joia trecută, cu puțin timp după ora locală 17:00, o camionetă închiriată a intrat în plin într-o mulțime de pietoni pe bulevardul Las Ramblas, principala arteră turistică din Barcelona. În cursul nopții de joi spre vineri, un Audi A 3 a intrat în pietoni pe faleza din Cambrils, o stațiune balneară, înainte să lovească o mașină a poliției. În riposta lor, „Mossos d’Esquadra” — poliția catalană a ucis cinci tineri teroriști.

Parchetul antiterorist din Paris a declanșat o anchetă în cazul celor două atacuri, efectuate de același grup, în care 30 de francezi au fost răniți.

Citeşte şi ATENTAT Spania. Celula teroristă pregătea mai multe atentate. Poliţiştii au găsit 120 de butelii cu butan într-o locuinţă

Le Journal du Dimanche (JDD) relevă în ultima sa ediție că un număr de telefon francez i-a intrigat pe anchetatori. Găsit în agenda telefonică a unuia dintre suspecți, acesta a fost comunicat poliției franceze. Dar, în acest stadiu, nicio complicitate posibilă nu a putut fi scoasa la lumină.

După atacul dublu joi în Spania, serviciile franceze nu au lansat nicio operațiune polițienească pe teritoriul național. În schimb, numeroase verificări tehnice ar fi fost deja efectuate pentru a se afla dacă membrii comandoului catalan au avut legături sau „relații de conspirație” în Franța. Dar, „nimic nu duce spre noi în acest stadiu”, a indicat o sursă pentru JDD duminică.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este singurul cuvânt din lume care se pronunță la fel în toate limbile. Românii îl folosesc destul de des
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Amendă de 5.000 de lei sau chiar trei luni de închisoare
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Peste 40 de Migranți Pierd Viața în Incendiul unei Ambarcațiuni în Haiti
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'