Analiză americană: Ponta apără, de fapt, democraţia

"Pretenţiile exprimate în Washington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia din România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia!”, se arată într-o analiză semnată de John Podesta, şef al echipei preşedintelui Bill Clinton (Chief of Staff),  în timpul celui de-al doilea mandate al acestuia la Casa Albă.
Romania TV
25 iul. 2012, 09:18
Analiză americană: Ponta apără, de fapt, democraţia

Materialul este publicat de Centrul American pentru Progres, organizaţie condusă de foşti şi actuali formatori de opinie afiliaţi Partidului Democrat, din rândurile căruia provine şi preşedintele în exerciţiu, Barack Obama.

“Cu ceva mai mult de două săptămâni în urmă, Parlamentul României l-a suspendat pe preşedintele Traian Băsescu, un fost căpitan de vas maritim, care a colaborat cu Securitatea (poliţia secretă a României), înainte de revoluţia din 1989, care a pus capăt domniei liderului comunist Nicolae Ceauşescu. Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii continue de corupţie, deturnare a rezultatului voturilor şi comportament indecent, după ce a devenit pentru prima dată preşedinte, în 2004. A fost suspendat, pentru prima oară, în urmă cu cinci ani, după acuzaţiile conform cărora ministrul Justiţiei, Monica Macovei, apropiata sa, orchestra procese fundamentate politic”, afirma materialul semnat de Podesta împreună cu Matt Browne.

„Imediat după numirea sa, primul ministru Ponta a căutat să se focalizeze pe măsurile necesare redresării economiei, nu pe politică. Angajându-se, pe de o parte, să respecte angajamentele externe ale României, cu FMI şi Banca Mondială, Ponta a încercat să promoveze creşterea economică şi capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. În paralel, a majorat salariile din sectorul public şi a returnat sumele reţinute ilegal pensionarilor. Aceste măsuri au asigurat o victorie de proporţii pentru Uniunea Social Liberală în alegerile locale de la începutul lunii iunie. Drept răspuns, preşedintele Băsescu a început un atac pervers, în plan personal şi politic, la adresa primului ministru. Băsescu a făcut tot cea i-a stat în putinţă pentru a bloca reformele, abuzând de prerogativele sale constituţionale.

În acest climat tensionat, USL a înlocuit preşedinţii celor două camere parlamentare şi l-a suspendat pe preşedinte, decizii confirmate de Curtea Constituţională. Cu toate că majoritatea judecătorilor Curţii au fost nominalizaţi chiar de preşedintele Băsescu, aceasta a decis că preşedintele a încălcat Constituţia, uzurpând şi să diminuând rolul şi atribuţiile primului ministru şi ale Parlamentului şi că nu şi-a respectat mandatul de moderator între puterile statului”, mai spun Podesta şi Browne.

„Un referendum va avea loc duminică, în decursul căruia românii vor avea oportunitatea să decidă viitorul preşedintelui suspendat. Sondajele de opinie arată că 80 la sută din populaţie este împotriva preşedintelui Băsescu. Totuşi, Curtea Constituţională i-a oferit acestuia o portiţă de scăpare, cu o decizie care a tăiat iniţiativa Parlamentului de a modifica legislaţia, pentru a permite demiterea preşedintelui cu o majoritate simplă a electorilor. Viitorul preşedintelui va fi determinat, prim urmare, de numărul de voturi, un cvorum de participare fiind necesar. Imediat după decizia Curţii, primul ministru Ponta le-a scris preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, insistând ca opinia judecătorilor să fie respectată – ceea ce cu greu poate fi descrisă drept reacţie a unui tiran nedemocrat, avid de putere. Ulterior, pe măsură ce criza s-a adâncit şi internaţionalizat, primul ministru a încercat să acţioneze şi să se exprime raţional şi apărând deciziile Curţii Constituţionale.

Dacă şi preşedintele Băsescu ar fi manifestat acelaşi respect pentru agenda Guvernului şi pentru Constituţie, atunci perspectivele economice ale ţării ar fi fost mai surâzătoare, iar democraţia mai sănătoasă. Sperăm şi ne aşteptăm ca voinţa poporului român să triumfe. Pe termen scurt, e o chestiune de prezenţă la vot; pe termen lung, e mai mult o chestiune de timp”, conchide analiza Center for American Progress.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Acești șoferi nu mai au scăpare. Amenzile curg în ultima vreme
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!