Aliaţi europeni ai SUA resping cererea lui Donald Trump privind suplimentarea trupelor în Afganistan

Unii dintre principalii aliaţi europeni ai Statelor Unite în cadrul Alianţei Nord-Atlantice par să respingă solicitările Administraţiei Donald Trump de suplimentare a efectivelor militare în Afganistan.
Romania TV
22 aug. 2017, 19:42
Aliaţi europeni ai SUA resping cererea lui Donald Trump privind suplimentarea trupelor în Afganistan

Guvernul cancelarului Angela Merkel a respins clar solicitarea preşedintelui SUA, Donald Trump. Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, a salutat angajamentul lui Donald Trump de continuare a misiunii americane în Afganistan, precizând însă că Germania nu se va grăbi să suplimenteze contribuţiile. „Noi am suplimentat efectivele cu 18% anul trecut, atunci când alţii le diminuau. În acest caz, nu ne vedem printre cei cărora li se solicită suplimentarea trupelor”, a spus Ursula von der Leyen.

Franţa a comunicat că nu s-a luat nicio decizie, dar un specialist militar francez a declarat că ar fi „uimit” dacă Parisul ar accepta retrimiterea de militari în Afganistan. Guvernele din Spania şi Italia au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă, relatează cotidianul britanic The Telegraph.

Donald Trump a anunţat luni seară prelungirea intervenţiei militare americane în Afganistan, pe care la un moment dat o cataloga drept „o pierdere totală de timp şi resurse”. „Instinctul meu iniţial a fost să retragem trupele şi de obicei îmi place să îmi urmez instinctele, dar toată viaţa mea am auzit că deciziile sunt cu totul altfel când de afli în biroul de la Casa Albă”, a spus Donald Trump, pledând pentru învingerea talibanilor şi a organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida.

Casa Albă a anunţat că Pentagonul a primit deja aprobarea de a trimite încă 4.000 de militari în Afganistan. În prezent, în Afganistan sunt deja 8.400 de militari americani. Donald Trump nu a făcut nicio referire precisă la suplimentarea efectivelor americane din Afganistan.

În schimb, liderul american a precizat: „Le cerem aliaţilor noştri din cadrul NATO şi partenerilor de la nivel global să susţină noua strategie cu trupe suplimentare şi cu majorarea fondurilor în concordanţă cu deciziile noastre. De la începerea mandatului, eu am spus clar că aliaţii şi partenerii noştri trebuie să suplimenteze contribuţiile financiare pentru apărarea noastră colectivă şi au făcut acest lucru”.

Donald Trump a insistat ca toate statele membre NATO să suplimenteze bugetele apărării până la nivelul de 2% din PIB, dar Germania a respins şi această solicitare.

Spynews
Cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul morții lui Andrei Versace. Ce se știe despre ultima perioadă din viața lui
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cuvintele care au dispărut din limba română. Nu mai există, dar unii le-au auzit sau folosit în trecut
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Cine este principalul suspect în cazul crimei din Brăila. A avut nevoie de 33 de secunde pentru a-și executa planul
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Tragedie după tragedie în Brăila! Fratele principalului suspect în cazul ucideii Marinei a murit într-un accident de mașină
Spynews
Alertă ANM! A fost emis cod galben de ploi, vijelii și grindină. Canicula nu dispare, însă, din România
Evz.ro
Grătarul perfect. Aceasta este regula de aur
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se scurtează vacanța de vară a copiilor! S-a anunțat structura anului școlar 2024-2025
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat cu nume românesc reținut pentru violențe și incendiere în urma protestelor din Leeds
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'