Pasageră în tramvaiul cuprins de flăcări, mărturii din infern: „Aici se termină totul? Arsă de vie într-un vagon de tramvai?”

Dorothea Dogaru s-a numărat printre călătorii tramvaiului care a luat foc miercuri dimineaţă, în Capitală. Aceasta povesteşte momentele cumplite prin care a trecut într-o dimineaţă care părea una obişnuită. Şi-a început ziua ca de obicei şi nimic nu prevestea coşmarul prin care avea să treacă.

„Sună ceasu’!
Mă scol cu avînt ca să plec la serviciu. Mă pregătesc cu luare aminte. Îmi pun țoalele cele mai potrivite stării de spirit. Mă gîndesc nițel la „ziua de vară” a lu’ Topârceanu, promițîndu-mi să adorm și eu într-o zi nelucrătoare cu o carte-n fîn sub soare.
Închid ușa. Nu o las deschisă ca o prietenă de-a mea care, odată, plecînd în vacanță, a lăsat-o vraiște. Dar despre asta, altă dată. Deci, după ce am închis ușa, ies din clădirea în care locuiesc și mă îndrept spre mijloacele de transport în comun.

Bineînțeles, tramvaiul gol îmi pleacă de sub nas scîrțîind. Îmi fac încălzirea tropăind în pantofii mei roșii ca focu’ (asortați cu pantalonii).

Trage la peron următorul tramvai care, model vintage, mă pune-ntr-o dilemă: clasa I sau clasa a 2a? Aleg clasa a 2 a, pare mai aerisită. Aspir să se elibereze cît mai curînd o strapontină măcar. Am ales bine. Succes total.
Mă așez. Locomotiva se pune în mișcare și nasul meu îmi semnalizează că se fumează în vagon. Înainte erau tăblițe pe care scria „scuipatul și fumatul interzis„. Unde-i tăblița?

Alte articole

Accident șocant în Capitală. Un motociclist a ajuns la spital, după ce o șoferiță de 22 de ani nu i-a acordat prioritate

Căldură doar în suflete, nu și-n calorifere, de Paște. Anunț de ultim moment de la Termoenergetica București

Pornim ca din pușcă (!) și prind de veste că se fumează sub tramvai. Sar în sus și mă îndepărtez. Nasul meu e prea fin. Observ că și alții sînt sensibili, nu le priește fumul care începe să fie tot mai dens, tot mai negru și ocupă tot mai mult spațiu. Da’ cîți fumează acolo dedesubt, frate? Și-n mers? Poate ar trebui să scuipăm.

Mă gîndesc, concomitent cu activitatea fumului, că acum tramvaiul se va opri, ușile se vor deschide, că vom coborî în plin cîmp și că voi întîrzia la serviciu pentru că cine știe cînd se va elibera linia.

Bravo mie, am ghicit dar pe bucăți. Tramvaiul se oprește. Ușile, însă, nu se deschid pentru că fabricația aparține unui geniu încrezător în dominația generală a curentului electric. Drept urmare s-a dezis la construirea vehiculului de posibilitatea acționării manuale sau mecanice a ușilor. În ciuda tuturor insistențelor unor călători pe dinăuntru și a vatmanului pe din afară, au rămas blocate.

Din grămada adunată ca la fotbalul american la una din uși, încep să se audă țipete. Motivul? Niște limbi de foc ne făceau semne vesele prin geam.

Gîndurile care-mi trec prin cap ar semăna cu astea: mi se pare ridicol! Aici se termină totul? Arsă de vie într-un vagon de tramvai? Ar trebui să mă rog! Oare mai am timp? Dar ce să spun?

Unul din bărbații aflați acolo mi-a dat o lecție foarte importantă: în astfel de situații trebuie să fii creativ, nu filosof.
Precum Maradona în zilele lui cele mai bune, tipu’ a dat un șut unuia din geamuri. Obiectul cu pricina, geamul, mă, nu picioru’, a căzut cu totul fărîmițe și astfel s-a redeschis calea noastră spre libertate.

Nu o să menționez faptul că nimeni din cei de pe stradă nu a intervenit. Nu am să vorbesc nici de faptul că bărbații au fost primii care au sărit afară și că nici unul din ei nu a stat lîngă tramvai ca să întindă o mînă de ajutor celor care începuseră să sară și ele pîrleazul. Se grăbeau la serviciu, probabil. E de-nțeles. Vai, am vorbit totuși despre asta? Pardon, mi-a scăpat.

Unul singur a rămas și a și ajutat pe cine a putut. Vatmanul, de asemenea, a făcut tot ce a depins de el ca să ne scoată afară. În plus a încercat să stingă focul ca să nu ardem ca șobolanii. Nu știu cum ard șobolanii într-un tramvai, dar cam așa umblă vorba.

Se face recensămîntul răniților departe de tramvaiul învăluit în negru de fum și care încă arde pe dedesubt. Agitație, telefoane date și primite, neliniște. Fiecare-n felul lui, dar elegant, cuminte. La fel ca la ieșirea din capcană. Oamenii nu s-au bulucit, nu s-au împins. Unul cîte unul am sărit pe geam printre cioburi și fum.
Vine poliția. O secundă m-am așteptat să ne pună cu mîinile pe capotă și să ne lege că am spart geamul tramvaiului. Dar nu s-a întîmplat așa. Scena aia era dintr-un film american. Veniseră să aibă grijă de noi la fel ca și cei de la salvare și pompierii.
Eram pe mîini bune. Mulțumesc!

Mai tîrziu, m-a văzut mama la televizor. M-a recunoscut după pantofi și s-a liniștit. Ca-n cîntecu’ de pe vremea adolescenței mele: Cenușăreaso, te cunosc după sandale.
Dat fiind că ieșeam din cenușă,
se potrivea mănușă.

Ajung și eu la spital. Descopăr că pe lîngă glezna umflată de la plonjon, am înghițit și o porție bunicică de fum. Aș fi preferat o înghețată.
La radiografie mi-am scos pantofii. N-am luat nici măcar bronzul pentru săritura pe geam, dar pantofilor mei roșii le dau aurul.
Acum, gata. Mă duc să mai pun gheață pe picior și să mai iau un șluc de apă. Mi-au spus medicii că trebuie să beau multe lichide din cauza fumului inhalat.
Ne vedem la prima.
Coborîți?
Pe unde?”

Un tramvai al liniei 25 a luat foc, miercuri dimineaţă, în zona AFI Cotroceni din Capitală, iar primele informaţii arată că doi oameni au făcut atacuri de panică, iar alţi patru au acuzat dureri la picioare şi au fost duşi la spital.

Citeşte şi Un tramvai a luat foc pe Bulevardul Timişoara din Capitală