Acest asteroid are un diametru de 4,4 kilometri și va trece la 7 milioane de kilometri distanță de planeta noastră, adică de 18 ori distanța de la Pământ la Lună — o distanță sigură, dar, în termeni astronomici, suficient de aproape pentru a atrage un semnal de alarmă cu privire la astfel de roci cosmice și ce ar însemna o eventuală ciocnire pentru civilizația umană.
„Deși mulți asteroizi identificați au trecut mai aproape de Pământ decât o va face Florence la 1 septembrie, toți aceștia erau mult mai mici”, a comentat Paul Chodas, managerul Centrului NASA pentru Studiul asteroizilor din apropierea Terrei (Center for Near-Earth Object Studies — CNEOS).
În timp ce asteroidul Florence va trece pe lângă Pământ, astronomii vor profita de ocazie pentru a obține imagini radar ale obiectului cosmic și pentru a afla mai multe despre dimensiunile sale exacte și caracteristicile de la suprafață. Asteroidul a primit acest nume după Florence Nightingale (1820 — 1910), cea care este considerată fondatoarea serviciului modern de asistente medicale.
Acest obiect cosmic a fost descoperit de astronomul Schelte „Bobby” Bus în 1981 de la Observatorul Siding Spring din Australia. La 1 septembrie acest obiect se va afla la cea mai mică distanță față de Terra din 1890 și până în prezent și va trece din nou, la o distanță similară abia la orizontul anilor 2500.
Astronomii amatori vor putea urmări acest asteroid cu telescoape de mici dimensiuni încă de la sfârșitul lunii august, când Florence va începe să strălucească pe cerul nopții în direcția constelației Piscis Austrinus (Peștele Austral).
Citeşte şi Un asteroid are o valoare de 130.000 de ori mai mare decât toată economia mondială