Maria Băsescu nu votează la referendum: Nu vreau să fiu un cetăţean care confirmă lovitura de stat

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că soţia sa, Maria Băsescu, i-a spus că la referendumul din 29 iulie este prima dată când nu-l va urma la secţia de votare, deoarece nici ea nu doreşte "să confirme lovitura de stat" prin votul său.
Romania TV
25 iul. 2012, 16:55
Maria Băsescu nu votează la referendum: Nu vreau să fiu un cetăţean care confirmă lovitura de stat

„Eu înţeleg perfect argumentele PDL, înţeleg şi argumentele soţiei mele, care spune: «Dragul meu, este prima dată când nu merg cu tine la vot, pentru că nu vreau să fiu un cetăţean care confirmă lovitura de stat. Deci, nu mă amesteca în treaba asta, oricât mi-aş dori un rezultat bun»”, a spus Traian Băsescu la România Actualităţi.

Pe de altă parte, el a arătat că personal va merge la vot duminică, deoarece în calitatea sa de preşedinte ales al României are datoria de a respecta instituţiile statului, iar referendumul este o instituţie prevăzută în Constituţie. „Ca preşedinte sunt însă în altă situaţie, de a respecta instituţiile statului. Deşi ştiam că este o execuţie sumară în Parlament, m-am dus în Parlament. Pe 29 iulie, o altă instituţie fundamentală a statului, referendumul, care este modul de manifestare a suveranităţii poporului, conform Constituţiei, este o altă instituţie fundamentală, căreia un preşedinte ales nu-i poate întoarce spatele, aşa că, din postura de preşedinte ales al României, eu nu pot refuza prezenţa într-o instituţie fundamentală a statului român, cum este referendumul sau Parlamentul sau ştiu eu ce altă instituţie”, a argumentat Băsescu.

Traian Băsescu declarase şi marţi seară că el va merge la vot pe 29 iulie. „Sigur că voi merge. Eu voi merge, voi fi printre cei care merg la vot. (…) Fiind un singur votant, atâta timp cât nu se mobilizează PDL, nu am cum să schimb”, a spus Băsescu, la TVR 1, întrebat dacă el va merge sau nu la vot.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îndemnul său către alegători este să nu se prezinte la vot la referendum, dar să înţeleagă de ce el, din postura de preşedinte ales al României, nu poate refuza o instituţie fundamentală a statului cum este referendumul.

„Îndemnul meu este să nu se prezinte la vot, dar să înţeleagă de ce eu, ca şef al statului, nu pot refuza o instituţie fundamentală a statului român”, a spus Băsescu.

Băsescu declarase marţi seara, la TVR1, răspunzând unei întrebări, că nu face românilor niciun îndemn legat de referendum, iar „fiecare să procedeze conform conştiinţei”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri