Proiectul de modificare a legilor justiţiei a ajuns joi dimineaţă la CSM

Proiectul de modificare a legilor justiţiei a ajuns joi dimineaţă, la 8.30, la Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, miercuri seară, a fost postate pe site-ul Ministerului Justiţiei.
Alina Costache
31 aug. 2017, 07:06
Proiectul de modificare a legilor justiţiei a ajuns joi dimineaţă la CSM

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri că va trimite propunerile de modificare a legilor justiţiei doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu şi la DNA, Parchetul General sau DIICOT, pe motiv că doar CSM avizează propunerile legislative şi pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică şi interpretează legea, potrivit news.ro.

„Propunerile privind modificarea legilor justiţiei nu le voi trimite la Ministerul Public şi nici la componentele ministerului public, pentru că avizator este CSM. CSM care are Secţie pentru judecători, Secţie pentru procurori şi CSM-ul care este garantul independenţei justiţiei şi avizator pe legile justiţiei. (…)Trimit proiectul de lege la CSM, aştept să-l primim înapoi, îl trimit la Guvern şi de acolo începe procedura decizională. MJ este iniţiator, am pus în dezbatere principalele probleme”, a arătat Tudorel Toader.

După numeroase critici şi solicitări ale magistraţilor, care au reclamat că nu au fost consultaţi şi au solicitat să vadă integral proiectul de lege, invocând exigenţele transparenţei decizionale, proiectul a fost postat miercuri seară pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Ministerul invocă, în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de modificare a legilor Justiţiei, prevederi din ultimul raport MCV, o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi noile „realităţi şi nevoie ale sistemului judiciar” care impun reformarea cadrului legislativ în domeniu.

„În ultimii ani a avut loc o reformă profundă a legislaţiei care constituie principalul instrument de lucru al sistemului judiciar realizată prin adoptarea celor patru coduri în materie civilă şi penală care au modificat competenţele instanţelor şi parchetelor, au reorganizat căile de atac, au generat tipuri noi de cauze şi proceduri, au determinat ample reorganizări ale secţiilor şi completelor instanţelor. Deşi unele modificări ale legilor justiţiei au fost promovate cu ocazia legilor de punere în aplicare a noilor coduri, totuşi există şi alte aspecte de ordin legislativ în acest domeniu ce se impun a fi supuse analizei şi dezbaterii publice”, se arată în expunerea de motive al proiectului de modificare a legilor Justiţiei.

Proiectul de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că preşedintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi ai principalelor parchete, iar durata mandatului acestora este extinsă de la trei la patru ani. De asemenea, Inspecţia Judiciară a CSM va trece din subordinea acestei instituţii la Ministerul Justiţiei, iar ministrul Justiţiei poate să ceară procurorului general sau, după caz, procurorului şef al DNA sau DIICOT informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii. Forma proiectului de modificare a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor este neschimbată faţă de cea prezentată săptămâna trecută de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

„Preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi nu au fost sancţionaţi disciplinar”, se arată la articolul 53, alin (1) al proiectului de lege.

Modificarea constă în introducerea condiţiei ca judecătorii numiţi pe funcţii de conducere să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, condiţionare care în prezent lipseşte.

O altă modificare prevede că preşedintele României poate refuza o singură dată, motivat, numirea în funcţiile de conducere ale instanţei supreme. Prevederea este similară cu cea de la numirea miniştrilor, unde, de asemenea, preşedintele poate refuza o singură dată şi motivat propunerea făcută de şeful Guvernului pentru numirea unui nou ministru în Cabinet.

Nu în ultimul rând, Tudorel Toader extinde mandatul preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de la trei la patru ani.

În ceea ce priveşte însă numirea şefilor principalelor parchete din România, preşedintele este eliminat din procedură. Articolul 54, alin (1) prevede: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, la propunerea ministrului justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de procuror, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.

În prezent, legea prevede că procurorii şefi sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei şi cu avizul CSM, pentru o perioadă de 3 ani.

La fel ca la numirea şefilor ÎCCJ, ministrul Justiţiei a introdus prevederea că CSM poate refuză o singură dată motivat propunerea făcută de minister pentru procurorii şefi ai principalelor parchete.

De asemenea, potrivit proiectului, ministrul Justiţiei poate să ceară procurorului general sau, după caz, procurorului şef al DNA sau DIICOT informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.

Nu în ultimul rând, proiectul prevede că Inspecţia Judiciară a CSM va trece din subordinea acestei instituţii la Ministerul Justiţiei, prevedere contestată de către magistraţi în săptămâna scursă de la anunţarea acestor modificări. Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare şi adjunctul acestuia sunt numiţi de ministrul Justiţiei dintre inspectorii judiciari în functie, în urma unui concurs, mai prevede proiectul.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Interdicție pe STRĂZILE din România. Șoferii sunt ARESTAȚI pentru 30 de zile
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Vestea momentului despre Facebook. Se întâmplă doar în UE
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Adio, dragă DOAMNĂ! Muzica ei va fi eternă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Noi trageri Loto pe 18 iulie 2024: Reporturi semnificative la toate categoriile
MediaFlux
SCANDAL la Casa de Pensii. Ce se întâmplă cu adeverințele pentru pensii
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'