Rezultate BACALAUREAT 2017, sesiunea toamnă. Elevii află ce note au luat, contestaţiile se pot depune între orele 16,00 şi 20,00

Rezultate BACALAUREAT 2017, sesiunea toamnă. Rezultatele la cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an vor fi afișate vineri până la ora 16,00, iar contestațiile se pot depune în aceeași zi între orele 16,00 și 20,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Roxana Gagiu
31 aug. 2017, 07:42
Rezultate BACALAUREAT 2017, sesiunea toamnă. Elevii află ce note au luat, contestaţiile se pot depune între orele 16,00 şi 20,00

Rezultate BACALAUREAT 2017, sesiunea toamnă. Afișarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestațiilor, este programată pentru data de 6 septembrie.

Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2017 a început luni, 21 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română – proba E)a). Marţi, 22 august, a avut loc proba E)b) – Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 23 august, s-a desfășurat proba E)c) – proba obligatorie a profilului. Probele scrise s-au încheiat joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d).

Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.745 de candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi (din toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral şi 1.261 – frecvenţă redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (din toate promoţiile).

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) a început vineri, 25 august, și a continuat luni, 28 august, când a fost programată și proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Evaluarea competenţelor digitale (proba D) s-a derulat în zilele de 29 și 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) să se desfășoare în zilele de 30 și 31 august.

VEZI SI: BACALAUREAT SESIUNEA TOAMNĂ 2017. Fiţe şi maşini de lux în prima zi de examen, prima probă s-a lăsat cu scandal

Atât subiectele pentru probele scrise, cât și subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.

Nu a fost permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

a) susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale

b) susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea

c) obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00) au loc în data de 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 6 septembrie.

În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

VEZI AICI:

REZULTATE BACALAUREAT Alba 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Arad 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Argeş 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Bacău 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Bihor 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Bistriţa-Năsăud 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Botoşani 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Braşov 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Brăila 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Bucureşti 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Buzău 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Caraş Severin 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Călăraşi 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Cluj 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Constanţa 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Covasna 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Dâmbovita 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Dolj 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Gălaţi 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Giurgiu 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Gorj 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Harghita 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Hunedoara 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Ialomiţa 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Iaşi 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Ilfov 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Maramureş 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Mehedinţi 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Mures 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Neamţ 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Olt 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Prahova 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Satu Mare 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Sălaj 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Sibiu 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Suceava 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Teleorman 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Timiş 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Tulcea 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Vâlcea 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Vaslui 2017 EDU.RO
REZULTATE BACALAUREAT Vrancea 2017 EDU.RO

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți