Noi reguli de la 1 septembrie! Testele de mediu în condiţii reale de trafic, OBLIGATORII pentru toate vehiculele noi din UE

Noile modele de autovehicule vor trebui să treacă, începând din 1 septembrie, nu doar testele de mediu din laborator, ci şi o serie de teste privind emisiile generate în condiţii reale de conducere înainte să poată circula pe drumurile europene, conform unui anunţ al Comisiei Europene (CE).
Romania TV
01 sept. 2017, 08:24
Noi reguli de la 1 septembrie! Testele de mediu în condiţii reale de trafic, OBLIGATORII pentru toate vehiculele noi din UE

Verificările emisiilor generate în condiţii reale de trafic (real driving emissions – RDE), alături de testele de laborator, ce au fost armonizate la nivel mondial, vor asigura rezultate mai fiabile şi vor contribui la redobândirea încrederii în performanţa autovehiculelor.

Concret, emisiile de NOx şi de particule, care sunt o cauză majoră a poluării atmosferice, vor fi măsurate mai fiabil în condiţii reale de conducere (testul RDE).

Acest test va completa o procedură nouă, mai realistă de laborator (testul WLTP) pentru toate emisiile, inclusiv de CO2 şi legată de consumul de combustibil, precum şi de NOx şi de alţi poluanţi atmosferici.

Ambele tipuri de teste devin obligatorii începând din septembrie 2017 pentru toate modelele noi de autovehicule şi vor fi introduse treptat pentru toate autovehiculele noi în perioada 2018-2019.

“O trecere rapidă la autovehicule cu emisii zero este în interesul tuturor, având în vedere riscurile pentru sănătatea publică şi mediu aflate în joc. Dar, pentru moment, autovehiculele cu motoare diesel fac parte din viaţa noastră şi trebuie să căpătăm iar încredere în această tehnologie. De aceea existenţa unor teste noi şi mai fiabile pentru autovehiculele noi este esenţială. Iar pentru autovehiculele aflate deja în uz, statele membre trebuie să îşi respecte angajamentele, să pună în practică legislaţia şi să adopte măsuri suplimentare, împreună cu toate părţile interesate, pentru a reduce emisiile flotei existente”, spune Comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska.

În cadrul procedurii de verificare a emisiilor în condiţii reale de conducere (RDE), emisiile de poluanţi sunt măsurate cu ajutorul unor sisteme portabile (PEMS), care sunt ataşate pe automobil în condiţii reale de conducere pe drum.

“Aceasta înseamnă că automobilul va fi condus în condiţii reale de variaţie aleatoare a unor parametri, precum acceleraţia, deceleraţia, temperatura ambiantă şi sarcinile utile”, argumentează Comisia.

Procedura RDE nu înlocuieşte, ci completează testul de laborator, care a fost, de asemenea, îmbunătăţit pentru a reflecta mai bine condiţiile reale de conducere, în special pentru a oferi cifre mai realiste privind emisiile de CO2 şi consumul de combustibil. Pe lângă cele două teste de mediu obligatorii, Comisia urmăreşte revizuirea integrală a sistemului de omologare de tip, un proiect de regulament redactat în replică la la scandalul emisiilor poluante declanşat de Volkswagen în 2015 fiind deja agreat de Consiliul UE.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Crăciun și Revelion cu amenzi usturătoare. Ce riscă românii de la bloc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Plata în numerar. Anunț despre românii care nu au card sau cont la bancă
StirileBZI
Se dau 1.500 de lei de la stat! Ce familii vor beneficia din 2025 de bani
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Călin Georgescu, candidat independent: Dezvăluiri despre relația cu AUR
MediaFlux
BISERICA Ortodoxă Română INTERVINE după SCANDALUL Călin GEORGESCU! MESAJ CLAR pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”