„Poziţia PDL este de a le solicita cetăţenilor români să nu participe la referendum pentru că USL vrea să valideze referendumul prin şantaj, intimidare, ameninţări. Vă prezint trei ilustrări, o decizie care din păcate nu e singulară a unei societăţi din Bârlad în care le spune angajaţilor că referendumul are importanţă pentru România, iar conducerea societăţii precizează că accesul în societate se va face luni pe baza cărţii de identitate având ştampila votat”, a spus Cristian Preda.
El a arătat că are o înregistrare „şocantă” a unei întâlniri a USL Olt în care şeful filialei le-ar explica membrilor ce trebuie să facă pentru ca urna mobilă să se plimbe pe la cât mai mulţi cetăţeni.
Preda a susţinut că şi în spitale din România s-a transmis ordinul oficial ca până vineri după-amiază cei care doresc să voteze la referendum să transmită CNP, numele, prenumele şi semnătura.
„USL pregăteşte o forţare a participării pe toate căile, asta justifică apelul făcut de către noi, către cetăţeni, să reziste acestui asalt al USL împotriva cetăţenilor”, a declarat Cristian Preda.
Întrebat în legătură cu informaţiile că primarii PDL din unele localităţi au recunoscut că există o strategie ca cetăţenii să nu se prezinte la vot, Cristian Preda a spus că: „Singura dispoziţie de la centru este aceea ca orice cetăţean cu drept de vot să se abţină de la participarea la această falsă consultare populară. Este o încercare de intimidare a cetăţenilor de a valida un plan de ascesiune la putere a cuplului Ponta-Antonescu. Cetăţenii români nu au de ce să participe la această farsă”.