Mihai Tudose s-a întâlnit cu o delegaţie FMI: I-am chemat la discuţii ca să nu mai greşească prognozele privind România

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, la Parlament, că s-a întâlnit în cursul dimineţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale în România şi cu cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pe care i-a invitat la Ministerul de Finanţe pentru a vedea „cifrele exacte” referitor la starea economică a ţării. Tudose a precizat că reprezentanţii FMI urmează să realizeze luna viitoare previziunea de sfârşit de an „pe partea financiară” a României şi, pentru a nu greşi, le-a oferit „suportul cifrelor oficiale”.
Filip Stan
05 sept. 2017, 09:31
Mihai Tudose s-a întâlnit cu o delegaţie FMI: I-am chemat la discuţii ca să nu mai greşească prognozele privind România

„Am avut două întâlniri importante cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional. Cu Banca Mondială pentru a ne asigura de o colaborare dat fiind faptul că s-a schimbat echipa de reprezentare a Băncii Mondiale în România. Avem tot sprijinul şi nu pe parte financiară, ci pe parte de suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României şi, de asemenea, am chemat la discuţii FMI nu pentru a lua bani, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanţe să facă o vizită la Ministerul de Finanţe să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârşit de an pe partea financiară a României. Dat fiind faptul că ultimele două le-au cam greşit – România nu a funcţionat aşa cum a spus FMI, cu un pic mai bine, ca să nu mai apară şi a treia greşeală care chiar ar putea fi interpretată le-am oferit suportul cifrelor oficiale ale României, ca să se bazeze pe ele”, a declarat premierul.

Tudose a afirmat că nu le-a reproşat celor de la FMI nimic, ci doar le-a atras atenţia că „totuşi sunt ditamai organismul”.

„Lumea se uită la ce ceea ce spune FMI. Ultimele două nu prea le-au ieşit. Nu i-am acuzat de rea voinţă, ci să fie un pic mai atenţi”, a mai spus şeful Executivului, conform News.ro.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai