„În data de 06.09.2017, în jurul orei 08:15, o tânără în vârstă de 25 de ani, din comuna Bretea Română, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Călan – Hațeg, la km 182 („dealul Haţegului”), într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un carosabil umed, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu autocamionul condus regulamentar pe banda I de circulație a DN 66 (spre Călan) de către un bărbat de 38 de ani, din municipiul Bacău. În urma impactului, autoturismul care a produs evenimentul rutier a fost proiectat în autoturismul condus regulamentar pe banda II de circulație a DN 66 (spre localitatea Călan), de către o femeie în vârstă de 29 de ani, din comuna Sarmizegetusa„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Tânăra șoferiță din vina căreia s-a produs accidentul, care este însărcinată în primele luni, a fost grav rănită, scrie glasul-hd.ro.
„Victima era în stare comatoasă, cu un traumatism cranian grav, suspiciune de ruptură de splină, traumatism abdominal, traumatism toracic. Este însărcinată. Sarcina este destul de mică„, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.
Inițial, femeia a fost transportată la spitalul din municipiul Hunedoara, dar starea sa foarte gravă a impus transferul la unitatea sanitară din Deva. Medicii de aici au băgat-o pe tânără direct în operație de splină.
„Starea de sănătate a pacientei este foarte gravă. Este încă în sala de operație. Nu știm încă nimic de sarcină„, a declarat Adina Pera-Ștefănie, managerul Spitalului Județean de Urgență Hunedoara.
Citește și Accident grav în Gorj. Patru persoane, dintre care un copil de doar un an, au fost rănite