Corina Creţu: Au început să vină bani europeni în România, au fost acreditate toate instituţiile de management şi control

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat joi că banii europeni au început să vină în România, fiind acreditate toate instituțiile de management și control, iar autoritățile române pot trimite facturi către instituțiile europene.
Filip Stan
07 sept. 2017, 11:33
Corina Creţu: Au început să vină bani europeni în România, au fost acreditate toate instituţiile de management şi control

„Avem aceste vești bune, au început să vină bani europeni în România, au fost acreditate toate instituțiile de management și control, deci acum autoritățile române pot trimite facturi. Numai în luna august Comisia a plătit 95 de milioane de euro către România și mai avem facturi în valoare de 350 de milioane de euro care sunt în analiză și care vor intra în România cât mai curând posibil. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut, voi merge la Guvern unde voi discuta cu premierul și miniștrii în detaliu pe fiecare domeniu în parte care sunt problemele și care sunt soluțiile”, a spus Corina Crețu la Palatul Parlamentului după întâlnirea cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Ea a adăugat că pe exercițiul 2007-2013 România a ajuns la aproximativ 90% absorbție de fonduri europene.

„Pe exercițiul 2007-2013 sunt fericită că am ajuns undeva la 89—90—91, cifra poate va varia în funcție de corecțiile financiare și de deciziile pe care le vor lua instanțele în legătură cu unele activități care sunt întrerupte, lucru care era de neconceput, în 2012 aveam 4% absorbție, nimeni nu ar fi crezut că acest lucru este posibil. Am făcut eforturi uriașe pentru pentru a ajunge la această rată de absorbție care înseamnă de fapt crearea a 51.000 de locuri de muncă, mii de întreprinderi mici și mijlocii. Sigur, în domeniul transporturilor doar 300 de km de autostradă, dar mii de drumuri județene au fost reparate. 1.000 de școli, unități educaționale, grădinițe, din acest punct de vedere cred că nu există localitate în care să nu se vadă în mod concret care sunt rezultatele aduse de fondurile europene și tocmai de aceea trebuie să ne batem în continuare pentru ca România să aibă un buget pe măsura nevoilor de a se dezvolta și a se reduce decalajele de dezvoltare”, a menționat comisarul european, transmite Agerpres.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Cinci zodii care vor avea un weekend de neuitat. Șansă unică pentru ele pe 3 și 4 mai
Capital.ro
TAXĂ pentru șoferi în România. Se achită lunar 60 de lei către Primărie
Playtech.ro
Locuri de muncă în Europa, în vara lui 2025. Domeniile în care românii sunt căutaţi
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Ce lider PSD se opune ca Lia Olguța Vasilescu să devină premier - SURSE
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
JD Vance, mesaj pentru România. Mișcare înaintea alegerilor
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pensii majorate de la 1 iulie. Guvernul a dat undă verde. Pensionarii care vor primi mai mulți bani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
MediaFlux
Sondaj Sociopol înaintea alegerilor. Candidații care ar intra în turul doi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ce-a înțeles BBC din scandalul Georgescu. Restul lumii încă așteaptă traducerea…