Cel puţin 90 de persoane au murit, iar alte sute au fost rănite, în urma cutremurului cu o magnitudine de 8,1, care s-a produs joi în largul coastelor sud-vestice ale Mexicului, informează site-ul agenţiei Reuters.
”Au fost cel puţin 71 de morţi numai în Oaxaca”, a declarat Jesus Gonzalez, purtător de cuvânt al Autorităţii de stat pentru protecţia civilă.
Cel puţin 15 persoane au decedat în statul mexican Chiapas, aflat în apropierea statului Oaxaca, în timp ce cel puţin alte patru morţi au fost confirmate în statul Tabasco, aflat în nordul Mexicului.
Cutremurul cu magnitudinea de 8,1 pe scara Richter, ce a afectat coasta statului Chiapas, a fost mai devastator decât cel din 1985, ultimul de acest gen ce a afectat statul mexican şi ce a ucis mii de persoane.
Eforturile de ajutorare continuă pe parcursul zilei de duminică, multe dintre persoanele care au fost cele mai grav afectate temându-se să se întoarcă în clădirile a căror existenţă a fost slăbită şi care ar putea fi dărâmate în urma unor eventuale replici.