Gabriela Firea, primarul Capitalei, a spus că nu poate fi omorât un proiect „pentru 1 la sută erori” şi că nu pot fi pedepsiţi bucureştenii „pentru că sunt doi-trei care ne fac de ruşine”, referindu-se la cei care au scos la vânzare pe platforma OLX voucherele deja primite.
„Ţin să subliniez că apreciez reacţia promtă a site-ului OLX, care a anulat toate înscrierile celor care au vrut să tranzacţioneze voucherele. Voucherele în valoare de 500 de lei nu sunt transmisibile. Sunt nominale, poartă CNP-ul persoanei care l-a obţinut. Situaţia în care ne-am găsit, că au existat cetăţeni care au vrut să vândă voucherele, este una nedorită, dar asta nu înseamnă că vom renunţa la un program atât de apreciat. Au fost doar două-trei situaţii neplăcute. Nu omorâm un proiect pentru 1 la sută erori. Nu putem pedepsi bucureştenii pentru că sunt doi-trei care ne fac de ruşine. Este un proiect necesar Capitalei, care va continua şi anul viitor, la propunerea mea şi la votul Consiliului General”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei de consiliu.
Proiectul privind aprobarea altor 25.000 de vouchere a fost votat cu 28 de voturi „pentru”, 14 voturi „împotrivă” şi două abţineri.
În 30 august, proiectul a fost respins de CGMB, iar atunci primarul Gabriela Firea anunţa că îl va reintroduce pe ordinea de zi. „Consilierii generali din majoritatea PSD-ALDE susţin fără rezerve acest proiect ambiţios şi am convingerea că la următoarea şedinţă, când vom avea o prezenţă de 100%, proiectul va trece la vot, chiar dacă partidele din opoziţie îşi vor uni din nou forţele, aşa cum au făcut-o azi. Regret că cei 25.000 de bucureşteni care au solicitat aceste vouchere vor mai avea de aşteptat, dar probabil că doamnele şi domnii consilieri de la USR, PNL şi PMP le vor oferi explicaţii convingătoare pentru faptul că au blocat pe moment acest proiect”, spunea Gabriela Firea.
Vouchere de 500 de lei date de Primăria Capitalei pentru achiziţionarea de biciclete, simple sau electrice, trotinete sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot au fost scoase la vânzare de beneficiarii lor pe OLX. Vânzătorii cereau pe ele între 350 şi 400 de lei. OLX a anunţat, luni, că a decis să dezactiveze anunţurile de vânzare a voucherelor acordate de Primăria Capitalei.
Lista primilor 5.000 de beneficiari ai vocherelor se găseşte pe site-ul Primăriei Capitalei, la secţiunea „Biciclişti în Bucureşti” şi conţine iniţialele numelor acestora şi numărul de înregistrare.
Proiectul „Biciclişti în Bucureşti” a fost aprobat în şedinţa CGMB din 30 iunie, iar prin acesta au fost acordate 5.000 de vouchere în valoare de 500 de lei cetăţenilor cu vârsta de peste 18 ani şi cu reşedinţa sau domiciliul în Bucureşti care vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.
Înscrierile pentru proiect au început în 24 iulie, când au fost depuse aproape 3.000 de solicitări. Înscrierile au fost suspendate, însă, a doua zi pentru că au fost procesate într-un timp foarte scurt zeci de mii de cereri. Primăria Capitalei a anunţat atunci că suspendarea va fi valabilă până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului „Biciclişti în Bucureşti”, existând posibilitatea suplimentării numărului de vouchere. Primăria mai menţiona că programul va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediţia din 2018.