ACCIDENT GRAV în Satu Mare: 13 persoane au fost rănite după ce un camion şi un autocar cu 36 de pasageri s-au ciocnit FOTO

Treisprezece au fost rănite, luni seară, după ce un autocar în care se aflau 36 de pasageri sârbi s-a ciocnit cu o autoutilitară, pe Drumul Naţional 19, în localitatea Petreşti din judeţul Satu Mare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, trei dintre victime sunt în stare mai gravă, iar pentru una dintre ele a fost solicitat un elicopter SMURD. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.
Alina Costache
11 sept. 2017, 16:03
ACCIDENT GRAV în Satu Mare: 13 persoane au fost rănite după ce un camion şi un autocar cu 36 de pasageri s-au ciocnit FOTO

Conform reprezentantului ISU Satu Mare, în urma accidentului au fost răniţi 13 pasageri din autocar, toţi adulţi. Adriana Pop a precizat că toate victimele sunt conştiente, iar trei dintre ele sunt în stare mai gravă, pentru una fiind solicitată intervenţia elicopterului SMURD, potrivit news.ro.

Un microbuz cu români, implicat într-un accident grav în Austria: cinci morţi, între care şi doi copii. FOTO

Pop a mai spus că a fost activat Planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise şapte ambulanţe.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Satu-Mare au precizat că autocarul este înmatriculat în Serbia şi transporta 36 de pasageri sârbi. La fel, şoferul este cetăţean sârb.

„Pe DN 19, autocarul a acroşat o autoutilitară, dar deocamdată nu ştim în ce împrejurări s-a produs accidentul”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Satu-Mare.

Traficul în zona accidentului a fost complet blocat timp de două ore.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri