Liviu Pop: După referendum sper să vedem cum şi-a făcut Băsescu studiile în Norvegia

Liviu Pop a declarat, vineri, că aşteaptă "cu nerăbdare" să vadă cum anume şi-a efectuat Traian Băsescu masteratul de trei luni pe care l-a obţinut în Norvegia. Conform ministrului, explicaţiile ar trebui să apară după ziua referendumului.
Romania TV
27 iul. 2012, 11:36
Liviu Pop: După referendum sper să vedem cum şi-a făcut Băsescu studiile în Norvegia

Ministrul pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USL Bistriţa-Năsăud, că se va ocupa „în mod special”, după referendumul de duminică, de clarificarea modului în care preşedintele suspendat Traian Băsescu a efectuat masterul de trei luni în Norvegia, la Academia Maritimă, transmite Agerpres.

Liviu Pop spune că aşteaptă „cu nerăbdare” ca atât el, cât şi românii, să afle cine a plătit bursa de care a beneficiat Traian Băsescu şi cum a putut să-şi exercite în acelaşi timp funcţia de parlamentar.

„Ceea ce eu aştept cu nerăbdare, şi ştiţi lucrul acesta de aproximativ trei săptămâni, este situaţia studiilor din Norvegia, de la academie. Sper ca de luni, împreună cu domnul preşedinte, care va fi mult mai liber, să descopere toţi românii cine a plătit bursa domniei sale în Norvegia, dacă a fost la studii trei luni în Norvegia cum a votat în Parlamentul României, unde are prezenţele asigurate, şi poate ne explică şi cum un bugetar, în 22 de ani de activitate, a ajuns la o avere aşa de impresionantă”, a spus Pop.

Ministrul pentru dialog social consideră că Traian Băsescu trebuie să dea această explicaţie ca pe un lucru de bun simţ, dar, dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va ocupa „în mod special” pentru a afla aceste detalii.

„Eu cred că explicaţia trebuie să o dea în primul rând preşedintele României. De bun simţ într-un stat de drept, preşedintele ar trebui să dea explicaţii pe chestiunea aceasta. Dar nicio problemă, nu va da explicaţii, eu o să mă ocup în mod special de acest aspect, pentru că am văzut că mă iubeşte preşedintele, atunci când am pomenit de chestiunea din Norvegia, şi, indiferent de răspuns, sper să îl avem cât mai repede. Dar cred că e o chestiune pe care o vom avea foarte, foarte repede după ziua de duminică”, a mai spus ministrul.

Întrebat dacă în prezent are informaţii despre această bursă, Liviu Pop a negat acest lucru, dar spune că, dacă masterul a fost făcut la zi, nu înţelege cum Traian Băsescu a fost plătit şi ca parlamentar.

„Eu am o întrebare de bun simţ pentru preşedintele României. Trei luni de zile, a declarat dânsul după ce l-am întrebat de aceste zile, a spus că a făcut un master de trei luni de zile la zi, prezent acolo. Dânsul era parlamentar în Parlamentul României. În cele trei luni de zile a fost plătit şi de statul norvegian sau de cine a fost plătit acolo, şi de români? Unde a fost prezenţa dânsului? E simplu. Deci asta e nelămurirea mea”, a explicat Pop.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Vești bune pentru cei care dețin terenuri și au case construite. Se aplică și celor făcute înainte de 1990. Legea s-a modificat, vor scăpa de o mare bătaie de cap
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Escrocherie cu cercei magnetici de slăbit. Ce spun medicii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii