Adelina a decis să vândă apartamentul, iar suma pe care o va obține, una deloc de neglijat, este, practic, deja împărțită. Astfel, Adelina este decisă să le-a dea părinților ei și ai Denisei, în părți egale, o jumătate din banii pe care îi va încasa pe apartamernt, să doneze o altă parte și restul să îi pună într-un cont pentru copiii ei, nepoțeii pe care Denisa îi adora și la care s-a gândit în momentul în care le-a cerut rudelor să îi cedeze surorii sale toate drepturile, scrie SpyNews.
S-a aflat abia acum! Ce i-a spus Denisa Răducu tatălui ei pe patul de moarte. Îţi dau lacrimile
„Adelina știe că și părinții ei au nevoie de bani, de aceea le va da câte un sfert fiecăruia din valoarea apartamentului Denisei. Speră că astfel, atât mama, cât și tatăl ei vor depăși toate problemele financiare și, evident, știe că altfel nu îi poate ajuta așa cum și-ar fi dorit ea. Așa că, acum, nici nu vor mai avea motive să fie deranjați de cele întâmplate cu averea Denisei”, a spus un apropiat de-al familiei.
Denisa Răducu a murit, pe 23 iulie, la doar 27 de ani, din cauza unui cancer la ficat.