Focul se manifestă la o tocătură de lemn amplasată în curtea fabricii.
„Incendiul a fost localizat. Pentru lichidarea acestuia se acționează de către Garda de Intervenție Sebeș cu trei autospeciale, o altă autospecială fiind trimisă de la Alba Iulia’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alina Marescu Dumitrescu, potrivit Agerpres.
Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită după lichidarea incendiului, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Divizia industrială a Grupului Schweighofer operează în România trei fabrici de cherestea și două fabrici de producție a panourilor din lemn. Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea — la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, în care lucrează aproape 3.000 de oameni.
Citeşte şi Incendiu puternic la un depozit de deşeuri electrocasnice de la marginea oraşului Timişoara FOTO