O fetiţă de 3 ani a căzut dintr-o maşina aflată în mers. Mama s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii din judeţul Maramureş au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele unei femei din Baia Mare a cărei fetiţă de trei ani a căzut din maşina aflată în mers, pentru că nu era asigurată în scaunul special. Copila este internată la spital.
Iulian Tudor
13 sept. 2017, 12:23
O fetiţă de 3 ani a căzut dintr-o maşina aflată în mers. Mama s-a ales cu dosar penal

Incidentul a avut loc marţi după-amiază, pe B-dul Decebal din Baia Mare, scrie MEDIAFAX. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş, Florina Meteş, a declarat că fetiţa de trei ani se afla împreună cu mama în maşină, pe bancheta din spate, pe un scaun special pentru copii, dar centura de siguranţă nu era pusă.

„Fetiţa a reuşit să deschidă portiera maşinii şi a căzut pe carosabil, fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, a afirmat Florina Meteş.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Maramureş, femeia de 35 de ani, din Baia Mare, aflată la volanul maşinii, a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporal din culpă.

Citeşte şi Fetiţă de trei ani, forţată de părinţi să bea şi să se drogheze. Imagini care au scandalizat întreaga lume VIDEO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Mari greșeli făcute de șoferi. Se încurcă în sensul giratoriu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație