Circa 5,7 milioane de spanioli îşi caută un loc de muncă. Firmele renunţă la din ce în ce mai mulţi angajaţi, în condiţiile în care recesiunea pare să se prelungească, iar consumatorii sunt extrem de precauţi.
La birourile de ocupare a forţei de muncă se formează cozi în fiecare zi, dar slujbele disponibile sunt extrem de puţine la număr.
„Ar trebui să nu ne mai spună poveşti şi să ne scoată din această situaţie, Bineînţeles, adevărata problemă este că băncile au făcut ce au vrut, fără niciun control. De aceea suntem în această situaţie”, spune unul dintre nemulţumiţi.
Situaţia este cu atât mai dificilă pentru imigranţi. „Trăiesc în această ţară de 13 ani şi aceasta este prima dată când mă aflu în această situaţie. Am avut întotdeauna un loc de muncă, dar acum nu mai sunt slujbe pentru nimeni, nici măcar pentru spanioli. Deci este cu atât mai rău pentru noi, imigranţii”, a spus la rândul său un imigrant.
Însă mulţi dintre ei nu iau în calcul posibilitatea de a se întoarce în ţările lor de origine. „Am fugit de criza din Argentina pentru a veni aici şi a găsi o altă criză. Practic, sar de la o criză la alta. Însă cred că aici este la fel de grav ca acolo”, a povestit un imigrant argentinian.
Vineri, mii de taximetrişti au ieşit pe stradă în Madrid pentru a denunţa măsurile de austeritate impuse de guvernul Rajoy. Nemulţumiţi de propunerea de liberalizare a sectorului transportatorilor de persoane, taximetriştii au renunţat azi la curse şi au manifestat pe străzile din capitala spaniolă.
Economia Spaniei înregistrează o stagnare sau chiar recesiune de la începutul lui 2008, când s-a spart bula imobiliară. Iar analiştii sunt pesimişti. Ei au avertizat că rata şomajului nu va scădea sub 22% în următorii trei ani.