Olanda se opune intrării României şi Bulgariei în Schengen şi spune despre Juncker că este un „romantic”

Viziunea despre viitorul Uniunii Europene expusă miercuri de Jean-Claude Juncker în plenul Parlamentului European este cea a unui 'romantic', a declarat premierul olandez Mark Rutte, care a precizat că se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, scrie joi cotidianul britanic Express, informație transmisă și de alte publicații, printre care se numără The Guardian sau Financial Times.
Filip Stan
14 sept. 2017, 17:23
Olanda se opune intrării României şi Bulgariei în Schengen şi spune despre Juncker că este un

Cea din urmă notează, într-o analiză a discursului președintelui Comisiei Europene despre starea Uniunii, că acesta a prezentat o viziune foarte ambițioasă a unei integrări mult mai aprofundate și cu un grad ridicat de centralizare a deciziilor la Bruxelles, cu zona euro și spațiul Schengen acoperind ansamblul blocului comunitar, care ar avea în perspectivă și o armată europeană.

Juncker a căutat variante să evite necesitatea schimbării tratatelor europene și a găsit ceea ce Financial Times numește a fi niște obscure ‘clauze pasarelă’ pentru a elimina posibilitatea statelor naționale să se opună deciziilor luate la Bruxelles, inclusiv în domenii sensibile, precum politicile externă, fiscală sau socială, una dintre propunerile cheie avansate de el fiind extinderea votului prin majoritate calificată.

Președintele Comisiei Europene a propus inclusiv schimbări instituționale majore, precum alegerea eurodeputaților pe liste europene, nu naționale, idee ce pare că nu este sprijinită nici măcar de grupul său politic al popularilor europeni, potrivit Agerpres.

Citeşte şi UE va recunoaşte independenţa Cataloniei. Juncker: Noul stat va trebui să candideze pentru aderarea la Uniunea Europeană

Această viziune federalistă ce merge către un fel de Statele Unite ale Europei și pe care The Guardian o consideră departe de realitate riscă să se lovească de opoziția celor care susțin ideea suveranității naționale și se opun transferului mai multor atribute naționale către instituțiile europene.

‘Juncker este un romantic’, a reacționat după discursul acestuia premierul olandez Mark Rutte. ‘Cred că atunci când cineva are viziuni trebuie să consulte un doctor’, a completat el amintind astfel de o declarație a fostului cancelar german Helmut Schmidt.

Întrebat despre propunerea lui Juncker ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen imediat, premierul olandez a răspuns: ‘Nu acum. Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția’. 

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diana Șoșoacă acuză Europa că a „distrus România” în primul său discurs din Parlamentul European
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'