Parlamentul kurd organizează referendumul pentru independenţă în 25 septembrie

Parlamentul din Kurdistanul irakian a aprobat vineri seara organizarea pe 25 septembrie a referendumului asupra independenței acestei regiuni autonome din Irak, în absența opoziției care chemase la boicotarea sesiunii parlamentare, prima din ultimii doi ani.
Iulian Tudor
15 sept. 2017, 18:54
Parlamentul kurd organizează referendumul pentru independenţă în 25 septembrie

Vicepreședintele Parlamentului Kurdistanului, Jaafar Aimenky, care prezida ședința, a anunțat că referendumul va fi organizat la data prevăzută, în urma „unui vot cu unanimitatea celor 65 de deputați prezenți”.

În cursul săptămânii, marți, Parlamentul federal irakian a anunțat că a votat împotriva organizării referendumului privind independența, prevăzut să aibă loc pe 25 septembrie în Kurdistanul iranian, provocând imediat retragerea în semn de protest a membrilor săi kurzi.

Acest vot, a precizat președintele parlamentului, Salim Al-Joubouri, ”îi impune premierului să ia toate măsurile necesare pentru a apăra unitatea Irakului și să înceapă un dialog serios” cu autoritățile regiunii autonome, situată în nordul țării.

Bagdadul și premierul irakian Haider Al-Abadi au repetat mereu în ultimele luni că această consultare este contrară Constituției.

Turcia a avertizat joi că referendumul asupra independenței Kurdistanului irakian, preconizat să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie, „va avea un preț”.

„Insistența (oficialilor kurzi) de a organiza acest referendum în pofida tuturor sfaturilor prietenoase va avea un preț”, a declarat Ministerul de Externe turc într-un comunicat, îndemnând autoritățile de la Erbil — capitala Kurdistanului irakian — să renunțe la această „abordare greșită”.

Turcia, care se confruntă cu tendințele separatiste ale kurzilor în sud-estul teritoriului său, se opune ferm organizării acestui referendum.

În comunicatul său, Ministerul de Externe turc salută votul de marți al parlamentului irakian împotriva acestui referendum.

La 25 septembrie, aproximativ 5,5 milioane de kurzi sunt chemați să voteze pentru sau împotriva independenței Kurdistanului irakian, care s-a bucurat de autonomie începând din 1991 și s-a extins de-a lungul anilor.

Oficialii kurzi susțin că o victorie a taberei „Da” nu va conduce la anunțarea imediată a independenței, ci le va permite să lanseze — de pe o poziție întărită — noi negocieri cu guvernul de la Bagdad.

Referendumul, chiar dacă nu are caracter constrângător, a provocat de asemenea opoziție din partea Washingtonului, a capitalelor europene și mai ales a Turciei și Iranului, țări vecine cu Irakul, care se tem că un astfel de proces ar putea atrage aspirații separatiste pentru minoritățile kurde de pe teritoriul lor.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu în lumea artistică din România. Un cântăreț a murit într-un accident rutier în Marea Britanie
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
Ce să presari peste cartofi în aprilie pentru a dubla recolta. Scoţi 3 kilograme dintr-un singur cuib
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scandal uriaș între România și Rusia. Decizie dură de la Moscova
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Singurul miliardar din top 500 de bogați ai lumii care nu a pierdut bani din cauza tarifelor lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu