Poliţia Timiş: Au fost deschise dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci decese din timpul furtunii

Poliţia Timiş a deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci persoane decedate în urma furtunii din Timişoara şi Buziaş. Un bărbat a murit după ce poarta de intrare în oraş, ridicată recent de Primăria Timişoara cu suma de 56.000 de euro, s-a prăbuşit peste autoturism.
Alina Costache
18 sept. 2017, 08:36
Poliţia Timiş: Au fost deschise dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci decese din timpul furtunii

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, luni, pentru News.ro că Poliţia a deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci decese din Timiş.

„În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări în aceste cazuri”, a declarat Ancuţa Morariu.

În Timişoara au decedat două persoane, în urma furtunii de duminică. Este vorba despre o femeie de 36 de ani care a fost surpinsă de un copac la Grădina Zoologică şi un bărbat de 24 de ani care se afla în maşină în momentul în care poarta de intrare în oraş, dinspre Ligoj, s-a prăbuşit peste autoturism. Poarta respectivă a fost recent ridicată de Prmăria Timişoara, cu suma de 56.000 de euro.

De asemenea, alte trei persoane au decedat în oraşul Buziaş. Este vorba despre o familie. Mama şi fiica au decedat pe loc, după ce un copac s-a prăbuşit peste ele, iar tatăl a decedat ulterior, la spital.

Citeşte şi 42 de şcoli şi grădiniţe închise luni, din cauza furtunilor. Cele mai multe sunt din judeţul Timiş

 

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cine se află, de fapt, în spatele Wizz Air, compania care a provocat scandaluri imense în România. Mii de turiști se plâng de zboruri amânate sau anulate
Capital.ro
Ilegal în România. Îți confiscă tot, inclusiv banii și mașina. Nu există excepție în lege
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Haos în sistemul medical. Unde se calcă pacienții în picioare
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Curtea Internațională de Justiție declară ilegale colonizările israeliene din teritoriile palestiniene ocupate
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'