Percheziţii de amploare în Vâlcea şi Bucureşti într-un dosar de corupţie şi pentru infracţiuni la legea apelor

Polițiștii efectuează, joi, mai multe percheziții în județul Vâlcea și în București la sediile unor firme și la locuințele unor persoane într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție, dar și infracțiuni prevăzute de legea protecției mediului și de legea apelor, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA).
Alina Costache
21 sept. 2017, 06:21
Percheziţii de amploare în Vâlcea şi Bucureşti într-un dosar de corupţie şi pentru infracţiuni la legea apelor

Este vorba de 16 percheziții, la care participă polițiști ai DGA de la Serviciile Județene Anticorupție Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Alba, Olt, Dolj, Gorj și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Simultan cu aceste acțiuni au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea iar lucrătorii DGA efectuează verificări la instituții publice din județul Vâlcea.

Activitățile sunt susținute de Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție de către administratorul SC SACOMET SA Horezu, societate ce deține în administrare groapa de gunoi de la Măldărești, pentru obținerea autorizațiilor de funcționare de la Mediu și Ape.

„La aceste instituții nu se fac percheziții, doar verificări. Toate perchezițiile sunt la sedii de societăți și domiciliare dat fiind că administratorul deține 10 imobile în Vâlcea și unul in București”, au precizat sursele citate.

Citeşte şi Percheziţii în Capitală şi în două judeţe la suspecţi de evaziune în comerţul cu peşte

 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile fermierilor
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Se schimbă vârsta de pensionare. Lege nouă și pentru acești bugetari
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Putin nu cedează și amenință! Ce condiții pune Rusia să înceteze războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj