Autorităţile din Prahova au decis ca unităţile de învăţământ să rămân închise şi joi, din cauza condiţiilor meteo, însă numai pentru cursurile care se desfăşoară dimineaţă, elevii care învaţă după amiază urmând să meargă la şcoală.
Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a declarat că decizia a fost luată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, iar în cazul în care codul portocaliu de vreme rea se prelungeşte, vor fi suspendate cursurile şi pentru elevii care învaţă după-amiază.
Primăria Ploieşti a anunţat că, în urma numeroaselor telefoane primite de la părinţii care au copii la creşele aflate în administrarea municipiului, joi, aceste unităţi preşcolare vor fi deschise.
Prahova se află, de miercuri de la ora 16, sub cod portocaliu de vreme rea.
În Buzău, potrivit Inspectoratului Şcolar, unităţile de învăţământ sunt deschise, chiar dacă judeţul se află sub cod portocaliu de vreme rea.
„În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a hotărât ca unităţile de învăţământ din judeţul Buzău să îşi desfăşoare cursurile în program normal”, a declarat inspectorul şcolar general al IŞJ Buzău, Geta Burducea.
Potrivit acesteia, s-a luat decizia ca elevii să rămână în clase, sub supraveghearea profesorilor, în cazul în care instabilitate atmosferică va fi deosebit de accentuată, iar după diminuarea fenomenului meteo să fie preluaţi de către părinţi.
În judeţul Timiş, cursurile sunt suspendate, joi, în patru unităţi de învăţământ , după ce furtuna puternică de duminică a afectat clădirile în care funcţionează.
Este vorba de Colegiul „I.C. Brătianu”, Colegiul Tehnic de Vest, Liceul de Arte Plastice din Timişoara şi şcoala din localitatea Bethausen. Decizia de a suspenda cursurile a fost luată pentru siguranţa elevilor, clădirile celor patru unităţi de învăţământ fiind afectate de furtuna de duminică. Liceul de Arte Plastice va fi închis întreaga săptămână, pentru că acoperişul unităţi de învăţământ a fost complet distrus de vântul puternic.
Citeşte şi SCOLI INCHISE BUCURESTI: Vremea în Bucureşti se strică. PROGNOZA METEO actualizată pentru Capitală