UPDATE> Cele două persoane aflate la bordul avionului ultrauşor prăbuşit în Grecia au murit. Echipele de intervenţie au găsit, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, corpurile celor două persoane decedate în urma prăbuşirii, în nordul Greciei, a avionului ultrauşor care zbura spre România, anunţă surse citate de presa greacă.
Aparatul ultrauşor ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul din Băneasa în cursul zilei de vineri, dar a fost dat dispărut în momentul în care nu a mai fost observat pe radare.
„Avioanele mici de zbor nu trebuie să depună un plan de zbor, aşa cum se întâmplă în cazul companiilor mari”, precizează sursele din aviaţie, potrivit Mediafax.
Potrivit site-ului de ştiri Star.gr, resturi ale fuselajului avionului ultrauşor au fost găsite de un localnic la nord de localitatea elenă Komotini, la câţiva kilometri de frontiera Greciei cu Bulgaria.
Autorităţile elene au mobilizat un elicopter Puma pentru căutarea avionului ultrauşor, iar, după semnalarea prăbuşirii aparatului, au fost mobilizate echipe terestre.
Avionul ultrauşor, de tip CT2K, a decolat vineri la ora 12.37 (12.37, ora României) de pe Aeroportul din Alexandroupolis, situat în nord-estul Greciei, cu destinaţia România. La bordul avionului ultrausor erau doi cetateni ucraineni.
Citetşe şi Un avion s-a prăbuşit pe Aeroportul Ataturk, din Istanbul. Aeroportul a fost închis