La dezbaterile de săptămâna trecută, senatorul PNL Alina Gorghiu declara că ordonanța prin care se stabilește un plafon maxim al cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului la nivelul de 8.500 de lei este expresia unei politici represive la adresa familiei, anunțând totodată că liberalii vor ataca proiectul de lege pentru la CCR în momentul în care va fi adoptat.
„E o ordonanță pe care Guvernul a gândit-o superficial. E o politică represivă la adresa familiei și la adresa creșterii natalității. (…) Nu doar grupul liberal a sesizat aspectele de constituționalitate. Sunt foarte mulți cei care le-au sesizat. Din păcate, Avocatul Poporului, prietenul PSD, nu a înaintat sesizarea noastră la Curtea Constituțională și, evident, dacă ordonanța va fi votată, va exista o sesizare la CCR”, a spus Gorghiu în ședința de marțea trecută a plenului Senatului, transmite Agerpres.
În replică, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a afirmat că prin ordonanță s-a urmărit corectarea unor derapaje.
„Eu nu am văzut această ordonanță ca fiind o lege care să plafoneze, ci care să realizeze o corectitudine în ceea ce privește indemnizația pentru creșterea copilului. Banii nu sunt ai PSD, nici ai PNL, dar niciun leu nu se poate distribui decât potrivit legislației pe care Parlamentul României o aprobă. Și această lege asta vine să facă: să corecteze derapajele”, susținea Andronescu. Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz.