O româncă a cucerit Chimborazo. Este cel mai îndepărtat loc faţă de centrul Pământului

Alpinista Alexandra Marcu a reușit să cucerească luni după-amiază vârful Chimborazo (6.268 m), din Munții Anzi (Ecuador), la capătul unui efort cu ore întregi de urcuș pe o pantă foarte înclinată și pe o vreme extrem de rece.
Iulian Tudor
25 sept. 2017, 19:27
O româncă a cucerit Chimborazo. Este cel mai îndepărtat loc faţă de centrul Pământului

A fost o ascensiune extrem de dificilă, cu ore întregi de urcuș pe o pantă foarte înclinată și temperaturi extrem de joase, dar am reușit!„, a scris tânăra de 20 de ani pe pagina ei de socializare. Ea a menționat că în scurt timp va posta mai multe fotografii despre locurile, oamenii și experiența prin care a trecut.

Alexandra a plecat în această expediție din Munții Anzi la jumătatea lunii septembrie împreună cu tatăl său, Dan Marcu, cel care o însoțește, de regulă, în ascensiunile montane. Chimborazo este cel mai înalt vârf din Ecuador, el fiind considerat un vulcan inactiv. Ca particularitate, specialiștii apreciază că Chimborazo este cel mai îndepărtat loc de pe suprafața planetei noastre față de centrul Pământului, fiind situat la o distanță de 6.384,4 km de acesta.

Vârful Chimborazo este situat în Cordiliera Occidentală din Anzi, în centrul Ecuadorului, la 150 km sud-sud-vest de capitala Quito.

Tânăra alpinistă Alexandra Marcu, din Deva, este cunoscută pentru faptul că a escaladat primii șase dintre cei mai înalți vulcani ai lumii. În ianuarie 2015, ea reușea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reușește să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile. Alexandra Marcu este și cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (Mexic) și cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.

Ea a fost declarată Ambasador al Turismului Românesc, propunerea de acordare a acestui titlu onorific fiind făcută de către Federația Patronatelor din Turismul Românesc, cu prilejul Târgului Național de Turism din 20 noiembrie 2016.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Nu mai are nicio șansă. Suferă cumplit
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
Românii care vor ieși la pensie cu 5 ani înainte de termen! Așa prevede Noua Lege a Pensiilor!
Adevarul
O plimbare cu telecabina într-o stațiune de top din Italia, de trei ori mai ieftină față de Sinaia: „E japcă la prețuri”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Seria Mamma Mia continuă. Producătorii filmului pregătesc a treia parte
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Autopsia preliminară a Ioanei, tânăra din Suceava care s-a sinucis. „Tragedia a fost mușamalizată. A...
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Anunțul momentului despre Victor Rebengiuc. Ce se întâmplă cu marele actor al României
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
PENSIONARII NEMULȚUMIȚI de RECALCULARE, vizați DIRECT! URGENT trebuie să facă asta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...