„Voi începe să vorbesc la Comisia SRI despre nomenclatura puterii oculte Coldea-Kovesi, culoarele justiţiei, cum au pus aceşti doi oameni (şi alţii, alături de ei) mâna pe putere în România. Această putere ilegitimă, această nomenclatură s-a clădit după referendumul din 2012, pe privilegii personale ilegale, din fondurile instituţiilor statului şi din buzunarul cetăţenilor. S-a clădit pe puterea economică a firmelor acoperite şi pe culoarul justiţiei. Am început, aşadar, să aprind lumina. Voi continua astăzi, la Comisia SRI, să explic şi să devoalez mecanismele nomenclaturii puterii oculte SRL Coldea şi PFA Kovesi. O fac cu dorinţa de a sprijini eforturile SRI de a scăpa de metehnele trecute, de abuzurile petrecute în ultimii ani. O fac pentru curăţirea serviciului şi revenirea acestuia la matca respectării legii şi a servirii interesului naţional”, a scris fostul colonel SRI, Daniel Dragomir pe blogul personal, înainte de audierea la Comisia SRI.
Audierea lui Daniel Dragomir a început la ora 14.00.
Daniel Dragomir a mai fost audiat în data de 19 septembrie, a prezentat Comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.
„În data de 19 septembrie, cu ocazia primei audieri la comisia SRI, am vorbit despre culoarele media. Ulterior, toată săptămâna, ceea ce am devoalat în media şi în faţa comisiei s-a confirmat.Influencerii despre care vorbeam au ieşit la atac cu dezinformări şi perdele de fum: ziare.com, hotnews, digi, europafm. S-au dat în vileag. Singuri. Prin interviuri aranjate şi materiale comandate. Pe lângă aceştia, mai sunt şi alte unelte ale clicii pe care o să le identificăm împreună”, a mai scris Dragomir.