Studenţii solicită Guvernului dublarea subvenţiei pentru cămine şi cantină, aşa cum s-a promis în campania electorală

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Guvernului României şi coaliţiei de guvernare, creşterea semnificativă a fondului alocat în vederea acordării subvenţiei pentru cămine şi cantine, aşa cum s-a promis în campania electorală. Potrivit organizaţiei, puţin peste 23 la sută dintre studenţi au locuri în căminele studenţeşti, starea multor clădiri fiind mai rea ”decât acum câteva decenii”. Împreună cu alte organizaţii studenţeşti, ANOSR demarează campania ”Casă, nu doar cămin” prin intermediul căreia va fi prezentată starea căminelor din ţară.
Iulian Tudor
27 sept. 2017, 10:04
Studenţii solicită Guvernului dublarea subvenţiei pentru cămine şi cantină, aşa cum s-a promis în campania electorală

Potrivit ANOSR, în prezent sunt 107.682 locuri în unităţile de cazare ale universităţilor de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenţi.

„Acest lucru presupune că doar 23,19% dintre studenţi au un potenţial loc de cazare. Faptul că în prezent, sunt construite sau reabilitate 8 cămine din fondul de investiţii alocat de MEN, în ciuda promisiunilor privind construirea a 30 de noi astfel de clădiri, reprezintă o imagine clară a dezastrului privitor la serviciile de cazare pentru studenţeşti. Situaţia este extrem de gravă, întrucât chiar dacă este salutar faptul că în acest an a fost demarată procedura privind construirea a şase cămine din cele 30 promise, timpul mediu de construire a unei astfel de clădiri din momentul aprobării acesteia de MEN este de 90,63 luni, ceea ce înseamnă 7 ani şi 201 de zile. O eternitate, în contextul necesităţilor din prezent”, transmit reprezentanţii organizaţiei.

Studenţii cer guvernanţilor să respecte promisiunile făcute în campania electorală: burse mai mari şi transport gratuit

Potrivit acestora, „cea mai mare parte a căminelor studenţeşti ar obţine cu dificultate avizele necesare din partea Direcţiilor de Sănătate Publică, dacă s-ar respecta prevederile OMS nr. 1955/1995, care prevede, printre altele, interzicerea paturilor supraetajate, respectiv condiţii de igienă stricte pentru aceste locaţii”.

„Chiar dacă conform unor calcule ANOSR, subvenţia cămine-cantine ar trebui să atingă pragul de 5.696 lei, în urma aplicării a trei factori (creşterea economică, creşterile salariale şi factorul inflaţionist), solicităm pentru moment, respectarea angajamentului luat de Partidul Social Democrat (PSD) în cadrul campaniei «Viitorul implică studenţii» (V.I.S.). În toamna anului 2016, PSD, prin preşedintele Liviu Dragnea, care ulterior împreună cu Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a constituit Coaliţia de guvernare, a semnat un angajament ce presupune dublarea acestei subvenţii pentru anul în curs. Până în prezent, acest lucru nu s-a întâmplat, în ciuda faptului că au rămas aproximativ trei luni din acest an”, mai spun reprezentanţii ANOSR.

Studenţii doresc ca, începând cu anul 2018, subvenţia alocată pentru cămine şi cantine să fie cel puţin dublă faţă de cea alocată în acest an, şi anume 1.246 lei pentru fiecare student bugetat.

În contextul primei rectificări bugetare şi, totodată, cu prilejul începutului unui nou an universitar, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), împreună cu Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) lansează campania „Casă, nu doar cămin”.

„Este inadmisibil ca în anul de graţie 2017, condiţiile din căminele studenţeşti să fie mai rele decât acum câteva decenii. Supracazarea, igiena precară, lipsa investiţiilor în infrastructura acestora şi dotarea necorespunzătoare a camerelor din cămine reprezintă, din păcate, situaţia de zi cu zi cu care se confruntă colegii noştri. Solicitarea noastră este simplă: ne dorim ca atunci când ne cazăm într-un astfel de spaţiu, să putem exclama: Casă, nu doar cămin!”, declară Marius DEACONU, preşedinte ANOSR.

Campania va prezenta, timp de trei săptămâni, realităţile cotidiene din căminele studenţeşti.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Țara în care se află orașele misterioase ale morților. Au fost săpate în laturile stâncilor
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț oficial pentru toți românii: Dragii mei, vă informez...
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Reguli noi pentru închirierea sau vânzarea locuințelor. Vești mari pentru tineri
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a trecut
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu e terminat. Dezvăluirea pune capăt candidaturii: 100%, a lucrat pentru ei
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Metode moderne de relaxare nocive și alternative cu care le putem înlocui, pentru sănătatea noastră
MediaFlux
RĂSTURNARE la PREZIDENȚIALE! Se RETRAGE din CURSĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce ascunde pălăria Melaniei? Vânătăile?