„A fost un vot politic. Erau trei variante: aviz, aviz negativ şi aviz cu observaţii. Acele observaţii ar fi îndreptat toate elementele pe care procurorii şi judecătorii le-au transmis la CSM. Ce sens a avut ca în cazul separării carierelor, judecătorii să nu se poată pronunţa, iar lumea să arunce la gunoi efectiv toată munca de azi”, a declarat Victor Alistar, la un post de televiziune.
Acesta a mai spus că plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ pe toate propunerile, inclusiv cele care vizau punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ, în şedinţa de joi, proiectul legilor justiţiei, votul fiind de 10 la 8.