Ungaria lansează campania împotriva Planului Soros

Guvernul de la Budapesta și-a prezentat joi campania prin care va cere cetățenilor ungari părerea despre presupusul plan pe care-l atribuie lui George Soros de a aduce în Uniunea Europeană milioane de refugiați din Africa și Asia, relatează agențiile EFE și MTI, citate de Agerpres.
Iulian Tudor
28 sept. 2017, 16:39
Ungaria lansează campania împotriva Planului Soros

Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a precizat că începând cu 1 octombrie circa opt milioane de cetățeni ungari vor primi un chestionar cu șapte întrebări.

‘George Soros dorește să convingă Bruxelles-ul să transfere în fiecare an în Uniunea Europeană — și prin urmare și în Ungaria — un milion de migranți din Africa și Orientul Mijlociu’, se arată la unul din cele șapte puncte înaintea întrebării privind acordul sau dezacordul față de acest ‘plan’.

Celelalte întrebări fac referire la demolarea gardului cu ajutorul căruia Ungaria a oprit intrarea migranților pe la frontiera sudică, stabilirea unor cote permanente de redistribuire a tuturor refugiaților între statele UE și sancționarea țărilor care nu acceptă aceste cote.

Unii analiști consideră că această consultare este de fapt un demers premergător campaniei electorale pentru alegerile ce vor avea loc în trimestrul doi al anului viitor și urmărește mobilizarea simpatizanților premierului Orban, informează Agerpres.

Acuzațiile acestuia din urmă privind ‘planul Soros’ au la bază un document public prezentat la jumătatea anului trecut de magnatul american de origine ungară în care el cere ca Uniunea Europeană să primească sute de mii de refugiați în fiecare an.

Comisia Europeană a anunțat miercuri că a stabilit obiectivul ca Uniunea Europeană să primească în următorii doi ani ‘cel puțin 50.000’ de refugiați. Spre deosebire de cotele obligatorii adoptate prin majoritate calificată în anul 2015, participarea statelor membre la acest program va fi voluntară, iar migranții nu vor fi preluați din taberele din Grecia și Italia, ci direct din țările Africii, Orientului Mijlociu și Turcia.

La briefingul de presă desfășurat joi, Janos Lazar a susținut că obiectivul pe termen lung al ‘planului Soros’ este ca statele naționale să fie înlocuite de o ‘nouă structură socială’. În opinia sa și noul program voluntar propus de executivul comunitar va fi un eșec, la fel cum consideră că au fost și cotele obligatorii în cadrul cărora au fost redistribuiți numai 29% din numărul preconizat al migranților.

Având în vedere acest procent, oficialul ungar a mai spus că este ‘de neînțeles’ cum Bruxelles-ul persistă în forțarea acestei chestiuni și a dat asigurări că Ungaria nu va participa la noul program de aducere a celor 50.000 de migranți în UE și nici nu va accepta o politică europeană comună în materie de azil.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale. Date oficiale BEC. Cine intră în turul 2
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:00. Răsturnare de situație a voturilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe și secții de votare
substantial.ro
Elena Lasconi reacționează după exit-poll-uri: Locul doi în alegerile prezidențiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”