AMR: Avizul negativ dat de CSM legilor Justiţiei „a făcut una cu pământul” toate propunerile noastre

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) spune că avizul negativ dat joi în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii "a făcut una cu pământul" toate propunerile asociaţiei, şi odată cu ele, au fost date de-o parte strădaniile de câţiva ani pentru a-i convinge pe titularii dreptului de iniţiativă şi pe legiuitor că o modificare a bazei sistemului judiciar nu se face nici din pix şi nici fără implicarea directă, efectivă şi permanentă a reprezentanţilor acestui sistem, a colegilor magistraţi, a asociaţiilor profesionale.
Romania TV
28 sept. 2017, 18:22
AMR: Avizul negativ dat de CSM legilor Justiţiei

AMR spune că a făcut eforturi susţinute pentru a participa, în anii 2015 şi 2016, la grupurile de lucru privind proiectul de modificare a Legilor Justiţiei iniţiat de Consiliul Superior al Magistraturii şi pentru a redacta observaţii/propuneri argumentate cu luarea în considerare a realităţilor şi necesităţilor sistemului judiciar, iar unele momente nu au fost deloc uşoare întrucât CSM şi/sau Ministerul Justiţiei încercau să impună propuneri care confirmau o stare de lucruri contrară dorinţei sau voinţei magistraţilor şi bunului mers al sistemului.

„Tot astfel, la anunţarea, în timpului vacanţei judecătoreşti, a unul nou val de propuneri de la Ministerul Justiţiei, Asociaţia Magistraţilor din România şi-a reluat demersurile, solicitând forma scrisă a proiectului, consultând magistraţii, analizând proiectul cu bună-credinţă, comparându-l cu dispoziţiile şi propunerile anterioare, cu starea actuală a sistemului, redactând şi transmiţând observaţii către Consiliul Superior al Magistraturii. De data asta, cu nădejdea că lucrurile nelalocul lor, vătămătoare, purtătoare de regres, vor fi judecate drept, iar CSM ne va susţine în înlăturarea lor”, afirmă reprezentanţii AMR, potrivit News.ro.

Ei susţin că avizul negativ dat vineri în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii „a făcut una cu pământul toate propunerile, bune sau nu, necesare sau prejudiciante, de înlăturat sau perfectibile”.

„Şi odată cu ele, au fost date de-o parte strădaniile noastre de câţiva ani pentru a-i convinge pe titularii dreptului de iniţiativă şi pe legiuitor că trebuie să fim ascultaţi, că ştim ce spunem, că nu ne apucăm de opinii doar ca să nu tăcem, că o modificare a bazei sistemului judiciar nu se face nici din pix şi nici fără implicarea directă, efectivă şi permanentă a reprezentanţilor acestui sistem, a colegilor magistraţi, a asociaţiilor profesionale. (…) Întrebarea arzătoare care se pune este ce vom face acum, când, faţă de avizul negativ, CSM nu va mai putea susţine „din lojă”, după cunoscuta procedură, punctele de vedere trimise de colegii din ţară, în faţa legiuitorului? Cu atât mai mult cu cât, pe lângă propunerile MJ, aveam şi noi propuneri cu privire la chestiuni importante (ca să nu mai vorbim despre cele ce trebuiau adaptate legislativ ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale).Vom lăsa de izbelişte modificarea acestor legi pe care este clădit sistemul? Am sperat, după experienţele trecute nefericite, când CSM se delimita de noi, că acum vom merge împreună şi vom fi o forţă, în sensul bun al cuvântului, chiar dacă, sub anumite aspecte, aveam/avem opinii diferite”, adaugă reprezentanţii AMR.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei. Avizul CSM este consultativ.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”