Omul de afaceri Răzvan Alexe a ajuns la sediul DNA Ploieşti vineri dimineaţa, în jurul orei 10, fără avocat şi nu a declarat nimic la intrarea în sediul Parchetului.
Imediat după el, la DNA Ploieşti a ajuns şi Cecilia Stroe, martor în acelaşi dosar. Nici ea nu a făcut declaraţii.
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că cei doi sunt audiaţi în calitate de martori în dosarul privind presupuse probe falsificate în dosarul fostului deputat Vlad Cosma şi al fostului preşedinte al CJ Prahova. Mircea Cosma, dosar instrumentat de fostul procuror Mircea Negulescu.
Deputatul Andreea Cosma a fost audiată, marţi, la DNA Ploieşti, în acelaşi dosar în care vineri au venit la sediul DNA Ploieşti Alexe şi Stroe.
Deputatul PSD Andreea Cosma a afirmat, anterior, că procurorul Mircea Negulescu i-a făcut avansuri, iar atunci când le-a refuzat, magistratul a ameninţat-o că o va trimite la închisoare, odată cu tatăl său, Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova, şi fratele său, fostul deputat Vlad Cosma.
Procurorul suspendat Mircea Negulescu a stârnit mai multe controverse după ce Inspecţia Judiciară a demarat trei cercetări disciplinare în cazul său, pentru că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar.
Totodată, procurorul, conform Inspecţiei Judiciare, a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care acesta din urmă îl instrumenta. Acţiunea disciplinară se află, în prezent, la Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză.