Mihai Tudose, despre indicele Robor: Mai e Banca Naţională sau o instituţie de zei care se ocupă de existenţa lor bună?

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, referindu-se la creşterea nivelului indicelui Robor, că probabil ”colegii” de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă, pentru că era rolul băncii naţionale să intervină. ”Măcar să ştim: mai e Banca Naţională a României sau e o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă, foarte bună de altfel”, a afirmat premierul.
Iulian Tudor
29 sept. 2017, 17:22
Mihai Tudose, despre indicele Robor: Mai e Banca Naţională sau o instituţie de zei care se ocupă de existenţa lor bună?

”Cred că colegii noştri, ai românilor sau care ar fi trebuit să fie colegii românilor de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă, fiindcă ăsta era rolul BNR – să nu lase să crească şi să nu lase nişte actori să se joace pe această temă”, a afirmat premierul Tudose, citat de News.ro.

Întrebat dacă ar trebui să intervină BNR, Mihai Tudose a replicat: ”Păi asta face BNR, nu se joacă la modul pozitiv pe această piaţă?”.

El a spus că nu a discutat cu guvernatorul Mugur Isărescu, dar că este posibil să aibă o discuţie cu acesta săptămâna viitoare.

”Nu am avut o discuţie cu guvernatorul şi s-ar putea să am o discuţie săptămâna viitoare, pentru că chiar vreau să îl întreb pe guvernator dacă domnul Vasilescu chiar reprezintă BNR când iese cu declaraţii. Dacă vorbeşte în nume propriu, e problema domniei lui, dar să-şi pună tricou pe care să scrie privat. Dacă iese în tricou cu BNR, avem altă discuţie. Dar măcar să ştim: mai e Banca Naţională a României sau e o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă, foarte bună de altfel”, a mai declarat premierul.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!