Telenovelă cu final tragic, şi-a înjunghiat concubinul care i-a omorât amantul în urmă cu 13 ani

O femeie de 45 de ani este acuzată că şi-a înjunghiat concubinul. În 2004, bărbatul înjunghiat a fost arestat pentru că l-a omorât pe amantul acesteia, tot prin înjunghiere. După ce a ieşit din puşcărie, omul a continuat să trăiască alături de iubita sa, cu care are trei copii, viaţa lor fiind însă plină de beţii şi scandaluri.
Filip Stan
30 sept. 2017, 08:19
Telenovelă cu final tragic, şi-a înjunghiat concubinul care i-a omorât amantul în urmă cu 13 ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis-o în judecată pe Luminiţa Covaci, de 45 de ani, cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, cu referire la tentativa de omor.

Femeia trăia în concubinaj cu un bărbat de 53 de ani, din anul 1989, aceştia având domiciliul în satul Clit, comuna Arbore. Cei doi concubini au împreună trei copii. În cursul anului 2003, Luminiţa a părăsit domiciliul comun, mutându-se la locuinţa altui bărbat, din comuna Suceviţa.

În martie 2004, bărbatul părăsit a mers peste cei doi şi l-a înjunghiat cu un cuţit pe bărbatul la care locuia concubina lui.

A fost condamat la închisoare pentru violare de domiciliu şi omor calificat. După eliberarea din penitenciar, bărbatul a continuat relaţia cu femeia care îl părăsise cu ani în urma şi pentru care el comisese o crimă. Consumatori de băuturi alcoolice, cei doi se certau şi se băteau frecvent. 

În cursul zilei de 11 iunie 2017, între cei doi a izbucnit un nou scandal. În stare avansată de ebrietate, femeia l-a înjunghiat pe concubinul său cu un cuţit în zona dorsală. La ora 23.36, femeia a sunat la 112 afirmând în mod mincinos că o persoană necunoscută l-a înjunghiat pe concubinul său în timp ce acesta se afla în curtea casei lor.

Potrivit adevarul.ro, la scurt timp după acest apel telefonic, bărbatul a fost transportat iniţial la Spitalul Municipal Rădăuţi, iar apoi la Spitalul Judeţean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava a efectuat examinarea medico – legală a victimei, concluzionând că aceasta a prezentat plagă înjunghiată interscapulară dreapta cu retenţie de cuţit, pneumotorax drept, hemotorax minim. Aceste leziuni au necesitat pentru vindecare un număr total de 22 – 23 de zile de îngrijiri medicale.

Vezi si: Scandal monstru de la o glumă, bărbat înjunghiat în gât cu o sticlă spartă VIDEO

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Referendumul propus de Nicușor Dan: Peste 40% dintre bucureșteni au votat
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”