La Suceava, a fost bucurie în ambele tabere în momentul anunţării exit-poll-ului. Sediul PDL a răsunat de urale. Atmosferă optimistă era şi la sediul PSD Suceava. Liderii partidului erau convinşi că peste 50% dintre români s-au prezentat la urne.
„Sper ca noaptea asta să ne aducă în situaţia în care să deschidem calea spre un preşedinte normal în România, un preşedinte care să accepte ceea ce înseamnă democraţie”, a declarat un reprezentant PSD Suceava.
Pedeliştii din Mehedinţi au primit cu bucurie primele rezultate ale exit-poll-urilor. Când au aflat că referendumul ar putea să nu fie validat, au explodat de bucurie.
La Râmnicu Vâlcea, cerul a fost luminat de artificii, puţin după ora 23.00. Dar nu ca urmare a rezultatelor de la referendum, ci pentru că a fost sărbătoarea oraşului. Cei prezenţi la distracţie nici nu au luat în calcul exit-poll-urile.
Au fost şi oraşe în care oamenii au ieşit la ora 23.00 în stradă, nemulţumiţi de rezultatele exit-poll-urilor. La Bistriţa, un grup de manifestanţi a întrerupt un discurs susţinut de Ioan Oltean la sediul PDL. Reprezentanţii partidului au ieşit din clădire şi s-au certat cu grupul de protestatari. Jandarmii au intervenit pentru a calma spiritele.