Tarifele la majoritatea companiilor de taxi cresc de la 1,39 lei la 1,69 lei pe kilometru, o scumpire care vine după mai bine de opt ani de când era în vigoare acest tarif.
Deocamdată, Speed şi Cristaxi au majorat tarifele de la 1 octombrie. Prima a crescut tariful la 1,69 de lei/km, în vreme ce a doua va practica un tarif de 1,70 lei/km. Se aşteaptă ca şi celelalte companii de taxi din București să majoreze preţurile.