Ministrul Mediului: O parte dintre documentele necesare accesării programului „Casa verde” se vor depune online

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat marți, cu ocazia unei vizite în județul Bistrița-Năsăud, că o parte din documentele necesare accesării programului "Casa verde" vor putea fi depuse online începând cu viitoarea sesiune de cereri de finanțare.
Filip Stan
03 oct. 2017, 09:47
Ministrul Mediului: O parte dintre documentele necesare accesării programului

„Am făcut o procedură rapidă de a colabora cu populația și pentru ghidul de finanțare pe care tocmai îl lansăm acum pentru ‘Casa verde’, pe care îl vom și îmbunătăți — dar nu vă spun toate lucrurile astăzi, este că dorim ca toate documentele pe care le produce cetățeanul să poată să fie o parte dintre ele depuse online, exact cum se face și la programul ‘Rabla’ și la ‘Rabla plus’, iar o parte dintre ele, cele care țin de partea de acte, documente care sunt individuale și care sunt, să zic așa, de securizare a persoanei respective, să fie depuse în copie la Administrația Fondului de Mediu”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește programul „Casa verde” din acest an, ministrul Mediului a spus că, la ora actuală, toate dosarele depuse au fost analizate, iar 99% dintre ele au fost și aprobate.

Grațiela Gavrilescu și-a exprimat intenția de a continua proiectele care s-au dovedit eficiente și dorite de populație, cum este și „Casa verde”, indiferent de cine le-a inițiat.

Citeşte şi Graţiela Gavrilescu: Niciunul dintre cele şase depozite de deşeuri din Cluj nu este conform

 

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți